Poezie Privesc către Tine
Vizualizări: 50
Scrisa: BBCode: [url=/poezie/id/7149-privesc-c-tre-tine]Privesc către Tine[/url]
Privesc către Tine
Ridică-mă Doamne din hău
Şi pune-mi piciorul pe stâncă
Smulge din mine tot ce e rău
Spală-mă-n sfânt sângele Tău
Şi adu-mi pocăinţa adâncă.
Har adu-mi Doamne din rai,
Căci toate prin Tine se-arată.
În dreptu-mi o Doamne de stai
Smerită te rog, voinţă să-mi dai,
Putere de-nfăptuire curată.
Orice dar bun, vine de sus,
De la Tine Părinte-al luminii
În inimă Undelemn când e pus,
Căinţă şi har cu El este-adus
Şi-ncep să-nflorească toţi crinii.
Privesc către Tine cu sufletul greu
Mă arde păcatul, mă doare!
Ridică povara din sufletul meu
Rănită strig către Tine mereu
Adu-mi în viaţă iar soare!
amin
Nu a fost notată încă!
Nu a primit aprecieri încă!
Nu a fost comentată încă!
meniu primIubirea este ca cele cinci pâini şi doi peşti. Nu începe să se înmulţească până nu o dai altora.