Poezie Două căi, două destine !

Un om odată a ajuns

La o răscruce-n a lui viață

Și nu știa ce să mai facă

Căci două drumuri avea-n fată



Până atunci nepăsător

Mergea pe-al sau drum

Dar îl chema-se Dumnezeu

Și trebuia s-aleagă acum



Drumul pe care el venea

Lat era și asfaltat

Celălalt era îngust

Și părea accidentat



Tot stând așa să se gândească

Care cale-ar fi mai bună

O ceata veselă de oameni

La ajuns pe om din urmă



- Ce stai prietene pe gânduri ?

Hai cu noi pe calea largă

Și ne vom distra întruna

Să ne fie viața dragă



- NU te du pe calea-ngusta

Nu vezi că ea brusc cotește

Și-i abruptă și spinoasă

Și nimic pe ea nu crește



- NU merg fraților cu voi

Eu mai stau să mă gândesc

Ca să știu cu hotărâre

Pe ce cale să pășesc



De pe calea-ngusta vede

Cum vine din depărtare

Către el un om bătrân

Cântând cu lacrimi o cântare



Și-l cheamă pe calea-ngusta

- Hai cu mine dragul meu

Calea aceasta este grea

Dar duce la Dumnezeu



- Și eu ca tine odată-am mers

Pe calea largă și pavată

Dar Dumnezeu mi-a arătat

Calea cea adevărată



- Privește dragul meu prieten

Pe calea largă-n depărtare

Și dincolo de flori și umbră

Tu ce vezi acolo-n zare ?



Privește omul și rămâne

Îngrozit și-nspaimantat

Căci calea largă și frumoasă

Ducea spre-un loc întunecat



Un loc de groază și de chin

Un loc unde era doar moarte

Acolo ducea calea largă

Cu florile ei colorate



- Privește-acum pe calea-ngusta

Și uită-te în depărtare

Și dincolo de spini și cioturi

Tu ce vezi acolo-n zare ?



Privește omul peste zări

Și vede cerul strălucit

Plin de lumină și splendoare

Mai mult decât s-ar fi gândit



- Acolo vreau și eu să fiu

Rostește omu-n exatare

Nu-mi pasă că e spini și-i greu

Eu vreau s-ajung acolo-n zare



Și a plecat cu bătrânelul

Pe calea strampta și greoaie

Plină de spini și stânci abrupte

Cu arșiță și cu pietroaie



Mergea cu greu dar era vesel

Că avea privirea ațintită

Dincolo de încercări

Spre patria mult dorită.