Poezie Actori şi spectatori

El a ieşit pe scenă, iar noi şedeam în sală;

Lumina îl inundă, iar noi suntem feriţi;

El este ca pe-o sârmă – noi stăm în moleşală

Şi n-are importanţă ce pleoscăie prin minţi.



El stă în încordare şi orişice mişcare

E bine antrenată de mii şi mii de ori,

Să poată înc-odată să-ncânte în cântare,

Ca mulţumiţi să fie alţi, noi ascultători.



Iar noi, perfid, din umbră ca vipere pitite,

Îi dibuim eroarea pe care-ar săvârşi;

Să râdem, plini de sine, fiinţe mulţumite,

Când el, neputinciosul, pe jos s-a tăvăli.



E-aşa uşor în umbră; e-aşa greu în lumină,

Nu ierţi din întuneric şi eşti superior...

Dar iată înc-un astru se bălăceşte-n tină,

Iar şuieră norodul spre-acest plăcut decor.



Un alt artist ne iese mai hâtru, mai tenace;

Ne caută cu ochii de parcă-am fi vânat;

Şi rolul său încearcă în noi să îl încarce,

Dar... iată-i crapă haina şi râdem asudat.



El a căzut şi sala nu mai cunoaşte jale:

Ea şuieră, ea ţipă nefericitu-actor...

E principal că omul ce e tronat pe moale,

Se simte mai cu minte şi e superior.



Dar a venit deodată nu un actor – un Rege.

A spus doar :”Vino-ncoace!”; mai mult nici un cuvânt.

Dar sala se preface că nu Îl înţelege

Şi grabnic se îngroapă-n tăcere de mormânt.



Ci El privea la mine! M-am zgribulit în frică...

El mă chema pe mine!.. dar eu nu sunt artist...

Dar ochii Lui din noapte şi umbră mă despică

Şi m-am văzut penibil, însingurat şi trist.



Am răsărit pe scenă şi râde tot ocolul.

Ilar sunt în lumină cu-orice mişcare-a mea...

Iertaţi-mă, în viaţă nu-mi învăţasem rolul –

Doară ştiam a râde de-nconjurarea mea!



Iertaţi-mă c-am curs eu în glumă răutăcioasă,

Acum nu mi-e a râde căci mă vedeţi cum râd;

De mi-aţi vedea dantura că-i toată găunoasă

Şi-obrazul meu la râset îmi este foarte hâd.



Dar n-aşteptaţi că roluri eu voi juca în faţă;

Eu voi trăi... şi poate, e straşnic a trăi,

Când toţi privesc ca lupii la-ntreaga ta viaţă,

Sperând cu bucurie că te vei nenoroci.



Dar Isus îmi surâde: „N-ai frică şi trăieşte!”

Dar Isus porunceşte: ”Aşa şi doar aşa!”

Şi eu trăiesc în centrul de sală ce rângeşte,

Dar nu m-ascund ca dânsa – n-am ce mă ruşina!