Poezie POEMUL MAIESTĂŢII

POEMUL MAIESTĂŢII



Ps.97



Nevãzut dar plin de slavã

Mielul sfânt împãrãţeşte.

Peste firea cea bolnavã

El coboarã şi pãşeşte.



Negura Îl înconjoarã.

Norii-I ţin loc de escortã.

El împinge Galaxia

dar şi sângele-n aortã.



Focul sfânt Îl însoţeşte.

Ard jur-împrejur vrãjmaşii.

Tunetul Îl prevesteşte.

Domnului I se-aud paşii.



Fulgere ne lumineazã

şi parcã ne-aduc solia :

pentru cel care vegheazã

va veni curând Mesia.



Şi pãmântu-ntreg vãzându-L

clatinã din cap a ceartã.

Oare cine-I ştie gândul

ce spre noi din nou Îl poartã ?



Munţii se topesc ca ceara

şi fierb mãrile în valuri.

E departe primãvara

ce zâmbeşte de pe maluri ?



Atmosfera Îl proclamã

printr-un cros de mii de unde.

Biblia cu glas de mamã

peste tot şi azi pãtrunde .



Sã vestim a Lui dreptate

în a lumii neagrã noapte

împletind cu bunãtate

zi de zi credinţa-n fapte.



Cei ce vor vedea lucrarea

faptei prin har pregãtitã

sã-şi cunoascã cercetarea

ce le-a fost de Sus menitã.



Sã rãmânã de ruşine

mii de idoli fãrã pace

când din zãrile senine

Împãratul Se va-ntoarce.



Sã audã azi Sionul

Vestea cea atât de mare :

vine-n zbor ca şi fotonul

al neprihãnirii Soare.



El a semãnat lumina

şi în suflet bucuria

pentru cei ce-şi spalã vina

şi primesc Împãrãţia.



Sã mãrim prin imn de slavã

dragostea împãrãteascã

ce din veşnica dumbravã

n-a uitat sã ne zâmbeascã :



printr-un rãsãrit de soare,

printr-o blândã adiere,

printr-un strop de-nviorare

ce ne-aduce mângâiere.