Poezie A bătut la poarta sufletului meu

A bătut la poarta sufletului meu,

Într-o zi de toamnă, un om, un ateu

Şi îmi spuse-n silă, mustăcind cuvinte,

Lasă-te de rugă şi de cele sfinte!



Nu vezi că-ntrebarea, nu are răspuns?

Dincolo de moarte, cine a pătruns?

Aici este viaţa, nu-i nimic mai mult!

Dar ceva din mine, mă oprea să-ascult.



Mă uitam cu milă, bietul călător,

Rătăcea în lume, n-avea un pridvor,

Unde să se-aşeze, să se odihnească…

Învăţat să nege şi să ponegrească,



Se-aciui aproape de inima mea

Şi-ncerca să pună deznădejde-n ea.

Dar când îndoiala mă lovea meschin,

Văd că bate-n poartă, un om, un străin,



Haina-i ponosită nu spunea prea multe,

Parcă nici urechea nu voia să-asculte

Ce spunea drumeţul… Ce să-nsemne oare,

Glasu-acesta candid, ca raza de soare?



Şi-ncepu să-mi bată inima-n crepuscul,

Eul meu se face tot mai mic, minuscul,

Sub mantaua roasă, cine crezi că sta?

Dumnezeu venise chiar la uşa mea!



“Îndoială? Temeri? Unde ţi-e credinţa?

Cel ce crede-n Mine, are biruinţa!

Nu-asculta de fiara ce strigă şi rage,

Dumnezeu lucrează chiar şi-atunci când tace,



Dacă simţi povara mult prea greu de dus,

Cheamă ajutorul, cheamă-L pe Isus,

Duhul Sfânt încearcă să nu-L întristezi,

O candelă-aprinsă fii, să luminezi!”



A bătut la poarta sufletului meu,

Într-o zi de toamnă, Însuşi Dumnezeu,

Cu blândeţe-mi spuse: “Fiul meu, să crezi,

Rai şi iad există, chiar dacă nu vezi!”



22/09/12, Barcelona