Poezie Iar la binecuvântare

IAR LA BINECUVÂNTARE



Ne-apropiem, sfioşi, de tronul de-ndurare

De unde ştim că vin spre noi lumini

Şi peste noua fiinţă cerem binecuvântare,

Să fie-nvăluită în miresmele de crini...



O-ncredinţăm , acum, în zi de sărbătoare

În braţele în care va fi la adăpost

Sunt braţe ce-au croit un drum prin mare

Şi-au dat evreilor direcţie şi rost.



Să-i dea Stăpânul vieţii revelaţii

Prin care să-L cunoască în mod desăvârşit

Pe drumul către Rai să n-aibă complicaţii,

Proiectele-ncepute să aibă bun sfârşit.



Sosit-a într-o lume în care frământarea

E parte din structura fiinţei omeneşti

Dar Domnul păcii va produce uşurarea

Când va gusta dureri, necazuri sufleteşti.



Lansăm urările cu vie-ncredinţare

Dorindu-i creşterea învăluită-n har.

Când fi-va prinsă în vreo disperare

Să ştie că alinul se naşte la altar.



Să aibă parte de părinteasca pază

La orice pas în lumea de nevoi,

Să simtă că Stăpânul o vede şi veghează

Şi-o vrea în ceata unde sunt mulţi eroi.



Vor fi în pribegie precare situaţii

Dar şi-mpliniri în munca pe ogor

Când se va confrunta cu grele ecuaţii

Să afle răspunsul la Tatăl creator...



Să vadă-n viaţă mulţime de progrese,

Să fie-n armonie cu tot ce e divin

De cei mai necăjiţi, într-adevăr, să-i pese

Şi să le toarne pace în firavul destin.



Iar când probleme vor veni s-o frângă

Să poată sta în luptă cu curaj

Din zilnice-ncercări comori să strângă

Şi să iubească mult cerescul peisaj.



O, milostive Tată, Tu netezeşte-i drumul

Spre ţinta situată mai sus de galaxii

Şi chiar de-ar fi probleme cu duiumul

Să ştie că, nicicând, Tu n-o vei părăsi.



gc/ 13 Mai, 2011