Poezie Nădejdea mea (2)

Nădejdea mea e Dumnezeu,

Eternă fericire…

El e cu mine tot mereu,

Mă apără, şi-n orice greu

Mi-e scut şi izbăvire.



La braţul Lui sunt fericit,

Mereu mă ocroteşte…

Cu El voi fi mereu păzit,

Şi chiar când toţi m-au părăsit,

El nu mă părăseşte.



De-ar fi să fiu lipsit, sărac,

Hulit pentru credinţă…

Bolnav pe pat de-ar fi să zac

Şi nimănui să nu-i mai plac,

Eu sper în biruinţă.



De ce să plâng? E valea grea?

Isus doar mă conduce!

Rămâne El nădejdea mea,

Şi veşnic mă voi îndrepta

Spre jertfa de pe Cruce.



Pot munţii să se munte-n mări,

Şi marea să mugească…

Mai e un râu ce-n depărtări

Revarsă binecuvântări

Şi pace sufletească.



Când norii grei plutesc mereu

Şi-aproape e furtuna…

Când drumul vieţii e prea greu,

Nădejdea mea e Dumnezeu –

În El mă-ncred într-una!