Poezie Din cutie în cutie

Din cutie în cutie





Aşezaţi în cutia asta mare,

Pentr-un scop bine definit

Am făcut din ea loc de depozitare,

Şi nu o treaptă înspre infinit!





Căci aşa e omul cât trăieşte,

Stă ascuns într-o cutie de beton

Şi i se pare că o stăpâneşte,

Veşnic, ca un împărat pe tron!





Şi fie ziua cât de mare,

El aleargă-ntr-o cutie ca de fier

Ca să aibe şi s-adune în hambare

Numai lucruri care pier!





Iar apoi toată truda o pune la cutie,

Ca să-şi facă batrâneţea mai uşoară

Deşi de multe ori fără să ştie

Dă de două ori din aripă şi zboară!





Şi ce folos de tot ce are?

Şi de ce a reuşit să facă...

Când se-apropie clipa de plecare,

Iar cutia stă să se desfacă!





O, omule gândeşte-te la veşnicie

Şi priveşte cerul ce-ţi întinde-o mână

Până nu-ţi depui trupu-ntr-o cutie,

La doi metri sub ţărână!





Şi-mpacă-te cu Dumnezeu degrabă,

Câtă vreme este har...

Ca să toarne în cutia ta cea slabă,

Mântuire şi iertare-n dar!





~Amin~