Poezie Doamne, numai lângă Tine!

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 54
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/7208-doamne-numai-l-ng-tine]Doamne, numai lângă Tine![/url]

Doamne, numai lângă Tine!



Doamne, numai lângă Tine

Pacea sufletului meu,

Am găsit-o prin suspine

Vrând dorul să mi-l aline

Sub semnul de curcubeu!



El este semnu-ndurării

Cel ce ne aduce aminte,

Că-n planul răscumpărării

Pentru momenull salvării

Jertfa Sfântă a fost-nainte.



Ea în calcul a fost luată

Când creaţia divină,

Putea de-a fi tulburată

Şi ordinea-i răsturnată

Căutând a-i băga vină.



Când astfel s-a întâmplat

Prin răscoala lui Lucifer,

Doamne, Fiul Tău L-ai dat

Şi-aici jos S-a întrupat

Golind slava cea din cer!



Pentru-a lumii mântuire

Şi liniştea, în Univers,

Viaţa Şi-a adus jertfire

Să ne-aducă izbăvire

Când ca oaia mută-a mers.



Spre al jertfei crunt altar

Sub povară, şi-n tăcere,

Şi-a dus crucea la Calvar

Şi ne-a dat un timp de har

Sub cea mai cruntă durere.



La Golgota-ntins pe cruce

Toate lumile-au privit,

La harul sfânt, care-aduce

Celui care l-a primit

Dorul,... de-a fi mântuit.



Flavius Laurian Duverna

18 iunie 2011





SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Doamne, numai lângă Tine! | Salvatorul.ro
meniu prim
Dragostea Lui e lucrul cel mai minunat !