Poezie Nu lăsa timpul

Nu lăsa timpul să-aştearnă,

Peste amintiri, uitarea,

Fă Tu, Doamne, ochii minţii,

Ca să vadă numai zarea.



Depărtări de foc să fie,

Mai aproape ca oricând,

Mantie să-mi fac din stele,

Să Te port mereu în gând.



Treptele de har, lumină,

Să îmi fie-n orice vreme,

Ca să urc pe cărăruia

Către cer, fără dileme.



Să nu mă-ndoiesc o clipă,

Că tot ce ai spus, se face,

Doar poruncă să dai Doamne

Şi furtuna, vântul, tace.



Mulţumesc o, Doamne sfinte,

Pentru privilegiul mare,

De-a mă invita la masă,

Oh, ce binecuvântare!



Toţi acei pierduţi în lume,

Rătăciţi, fără-adăpost,

Doamne, le-ai deschis cărarea

Şi le-ai dat un sens, un rost.



Asta-am fost şi eu Preasfinte,

Nu demult, dar pot să zic,

Cu cât văd a Ta grandoare,

Cu-atât eu mă văd mai mic.



Dintr-un rob al firii, astăzi,

Prin mila lui Dumnezeu,

Curăţit sunt de păcate,

Căci Isus, e Domnul meu!



22/09/12, Barcelona