Poezie SCRISOARE DE MIJLOCIRE

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 71
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/7250-scrisoare-de-mijlocire]SCRISOARE DE MIJLOCIRE[/url]

SCRISOARE DE MIJLOCIRE



Ps. 85



Vino, Doamne şi condu-ne

Ţara noastrã din Carpaţi

ce-o nãlţãm în rugãciune

ca profeţii exilaţi.



Când gemea sub asuprire

sub stãpânii cei mai rãi

Tu-ai adus o izbãvire

fericind şi munţi şi vãi.



Te-au slãvit chiar şi strãinii

nu ca oaspeţi ci ca fraţi.

Ei sunt martori ai Luminii

pentru cei eliberaţi.



Ne-ai iertat nelegiuirea.

Preţul Tu ni l-ai fixat :

bunãtatea şi iubirea.

Şi-acest preţ tot Tu l-ai dat.



Doamne, nu-Ţi lungi mânia

pentru faptele de ieri.

Dã-ne iarãşi bucuria

infinitei mângâieri.



Cãtre Tine ni se-ndreaptã

inima ca un strãjer.

Vrem s-alegem calea dreaptã

şi îngustã cãtre cer :



calea-n care bunãtatea

e unitã cu credinţa,

iar la cârmã stã dreptatea,

rudã cu recunoştinţa.



Dupã pacea Ta aspirã

inimile noastre iar.

Rãii iar Te rãstignirã

respingând mãreţul har.



Mântuirea Ta-i aproape

doar de cei care se tem

adevãrul sã-l îngroape

cu-al minciunilor blestem.



Vrem şi peste noi sã vinã

slava ce domnea în Rai

prin prezenţa Ta divinã

şi prin al Scripturii grai.



De-ar ţâşni credincioşia

ca şi floarea din pãmânt,

s-ar ivi Împãrãţia

cerului cu tot ce-i sfânt.



Printre fericiri visate

de atâţia, Te-am ruga,

Doamne sfânt, plin de dreptate,

dã-ne fericirea Ta !



















SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie SCRISOARE DE MIJLOCIRE | Salvatorul.ro
meniu prim
Dumnezeu a zis: " Eu voi fi negreșit cu tine! "