Poezie TEMEREA DE DUMNEZEU

TEMEREA DE DUMNEZEU



Deut. 32.26-29



Creatoru-ntregii lumi

din eterna primãvarã

Şi-a ales prin Avraam,

în trecut, un singur neam

cãruia i-a dat o Ţarã

unde curg râuri de lapte

şi cad stropi de rouã-n noapte.



El l-a scos din grea robie,

din Egipt, ţara lui Ham.

Dar Israel în pustie

L-a stârnit la gelozie

şi L-a mâniat din greu

pe Iehova Dumnezeu.



Spre finalul vieţii sale,

când L-a contemplat pe Fiul,

Moise a cântat prin Duhul

de a rãsunat pustiul

şi s-a-nfiorat vãzduhul

de a Domnului durere

pentru gloata nesãtulã,

plinã de fiere amarã,

de-a pãcatului povarã.



Şi a zis, prin Moise, Domnul :

"Dar Mã tem cã toţi vrãjmaşii

Îmi vor arunca ocarã

amãgindu-se în sine

când vor zice : 'Foarte bine !

Braţul nostru cel puternic

a fãcut aceste lucruri

şi nu Cel Atotputernic.



Noi zãgãzuim izvoare

şi mutãm munţii din loc.

Facem pace-ntre popoare

cu-al diplomaţiei joc.

Munca noastrã-i preţioasã

cu apa din irigaţii,

şi nu ploaia furtunoasã

sau credinţa în senzaţii.

Avem o ştiinţă bunã :

tehnici, cadre, aparate.



Am ajuns chiar şi pe lunã

fãrã nicio greutate.



Vindecãrile divine ?

Nu-s decât poveşti frumoase.

De nu-i omul n-are cine

greu belşug sã strângã-n case.

Munca-i toatã bogãţia,

nu vreo forţã irealã !' "

Astfel sunã erezia

ce le-a fost la mulţi fatalã.



Moise inspirat de Duhul

a mai scris şi-aceste lucruri :

"Ei nu au nicio credinţă,



sunt un neam fãrã bun simţ.

Merg, spun ei, spre nefiinţă.

Dar i-aşteaptã-al morţii prinţ.



N-au pricepere sã vadã

Adevãrul revelat.

Şi nu pot nicicum sã creadã

cât trãiesc doar în pãcat.

Nu se pot gândi la moarte,

la eternul lor destin

cãci resping a vieţii Carte

şi pe Cel ce-i Da şi-Amin !"