Poezie JUDECATA DIVINĂ

JUDECATA DIVINĂ



Ps. 94



Mi se clatinã piciorul

pe-al meu drum întortochiat.

Umbre negre-mi furã dorul

şi Cuvântul semãnat.



Când cei rãi vor sã mã punã

pe un tron strãlucitor

eu privesc a Ta cununã

şi resping oferta lor.



Ei gãtesc nenorocirea

la al legii adãpost

rãstignind neprihãnirea

şi-al dreptãţii veşnic rost.



Cine poate sã m-ajute

dintre toţi copiii Tãi

pe-ale rugilor redute

împotriva celor rãi ?



Rãsfãţaţi de biruinţa

lutului înşelãtor

cei rãi nu primesc credinţa

şi-o resping prin viaţa lor.



Cât de mândri sunt în fapte !

Ei vorbesc mult prea uşor,

însã, vai, trãiesc în noapte

şi departe de Izvor.



C-un cuvânt zdrobesc poporul

care l-ai rãscumpãrat.

Însã Tu ne eşti Pãstorul

ce din iad ne-ai ridicat.



Ei nu ştiu ce sã mai facã :

junghie şi pe strãin,

şi pe vãduva sãracã.

Vorba lor e doar venin.



"Domnu-i ocupat, nu vede !",

zic cei rãi în sinea lor.

Celui care-n ei se-ncrede

soarele-i va sta în nor.



Cel care-a creat perechea

şi cunoaşte orice-abuz,

şi-a sãpat în noi urechea

oare n-are El auz ?



Oare pot cei rãi sã creadã

cã eternul Creator

n-are ochi, şi sã nu-i vadã

ochiul Sãu pãtrunzãtor ?



În trecut El pedepsit-a

neamuri şi popoare-ntregi.

El urãşte şi azi mita

şi oricare fãrdelegi.



Refuzând ca sã vegheze

drumul cel îngust şi drept

omul n-a vrut sã-L urmeze

pe Pãstorul înţelept.



Şi de-atunci cum pe-orice cale

omu-n viaţă s-a tot dus

gândurile lui sunt goale

şi lipsite de Isus.



Dar ce plin de fericire

este omul în Cristos

ce rabdã-o nenorocire

ca şi Iov cel credincios !



El se-adãposteşte-n Domnul

din duşmani fãcând amici

şi nu stã sã-l prindã somnul

ca pe primii ucenici.



*

Iatã ceasul Judecãţii.

Vine Domnul Savaot

punând capãt rãutãţii

ca-n istoria lui Lot !