Poezie CETATEA IERUSALIMULUI CERESC

CETATEA IERUSALIMULUI CERESC



Din câte gânduri le-am dat glas

şi n-am vrut nicidecum sã piarã

doar unul singur mi-a rãmas

în pieptul meu ca o comoarã :



e Paradisul cel dorit

din Ţara dorurilor mele

ce mi-a atras şi mi-a pãzit

inima mea în vremuri rele.



Din câte doruri m-au cuprins

mai nalte decât dorul firii

doar unul arde, nu s-a stins

pe-altarul sfânt al mântuirii :



e dorul dupã Dumnezeu,

ce ni-i Mântuitor şi Frate,

Cetate tare-n ceasul greu

şi Turn când vântul lumii bate.



Din câte veşti am auzit

când eu le-am înţeles solia

doar una m-a povãţuit

cum sã gãsesc Împãrãţia :



e Dragostea ce ni s-a dat

pe lemn blestemul sã ni-l poarte,

sã ne salveze din pãcat,

din iad, de lume şi de moarte.



Din câte slove-am desluşit

ce-mi glãsuiau de-a lumii viaţă

doar una-n mine a sãdit

o fericitã dimineaţă :



e slova Legii lui Isus,

a sfintei Legi de viaţă nouã

ce-mi dã puteri când cad rãpus

şi eu şi mâinile-amândouã.



Sunt multe ţãri azi pe pãmânt

în cele şapte continente.

Şi toate au şi plâns şi cânt

şi inimi mari, efervescente.



Dar numai una arde-n noi

c-o flacãrã atât de vie

trezindu-ne speranţe noi :

CETATEA cea din veşnicie.



Ierusalimul cel de sus

din aur pur şi nestemate !

Vom fi de-a pururi cu Isus

în alba harului Cetate.