Poezie CARTEA CU PECEŢI

CARTEA CU PECEŢI



La tronul gloriei eterne

unde rãsunã psalmi de dor

o grea tãcere se aşterne

într-un moment plin de fior.



Mã uit şi, iatã, vãd o carte

în mâna Celui de pe tron.

Dar Cerul tace mai departe

şi nu se-aude niciun zvon.



Şi cartea-aceea milenarã

avea în ea un scris curat

pe dinãuntru şi pe-afarã,

şi totuşi tainic, sigilat.



În Raiul sfânt şi plin de slavã

ce umple-al fericirii gând

se-aude-un bubuit de lavã

tãcerea grea întrerupând :



"Cine de-aici e-atât de vrednic

aceastã carte ce-o vedeţi

sã o deschidã-n chip cucernic

sã rupã ale ei peceţi ?"



Şi nimeni n-a avut ideea

nici sus în Cer, nici pe pãmânt,

ca sã deschidã cartea-aceea

şi sã citeascã-al ei cuvânt.



Vãzând cã nu era putere

la nimeni sus în ceruri chiar

m-a strãbãtut o grea durere

şi-atunci am plâns cu mult amar.



Dar un bãtrân îmi dã de ştire :

"Nu plânge ! Iatã, blândul Miel

a-nfrânt tot Iadul, prin iubire,

şi va deschide cartea El.



Da, Mielul ce-a murit pe cruce

şi-a dãrâmat al morţii zid

chiar viaţa Lui în dar ne-aduce

cãci este Leul lui David !"



Sub raze calde de luminã

Se scoalã Mielul cel strãpuns

sã ia în mânã cartea plinã

cu taine mari, de nepãtruns.



Bãtrânii nalţă o cântare

cu cele patru fãpturi vii :

"Doar Tu, o, Doamne, eşti în stare

prin harul Tãu din veşnicii,



sã iei acum în mânã cartea

sã rupi peceţile din ea

cãci Tu-ai rãbdat pe cruce moartea

pe-atâţia oameni a-i salva :



din orice neam şi seminţie,

din orice limbã şi popor,

fãcând din ei o-mpãrãţie

şi-o turmã-n vecii vecilor !"



Cântau în Patria cereascã

mulţimi de îngeri mii de mii :

"Doar Mielu-i vrednic sã primeascã

putere, cinste, bogãţii,



înţelepciune şi tãrie,

şi laude fãrã hotar,

şi slavã şi împãrãţie

ce-s câştigate pe Calvar !"



Şi-atunci vãzui orice fãpturã

din Cer, din ape, din pãmânt,

pe-a dragostei cereşti mãsurã

rostind acelaşi viu Cuvânt :



"Amin ! Amin ! A lui sã fie

tot ce existã-n Empireu :

putere şi împãrãţie !"

Şi se-nchinau lui Dumnezeu.

*

Aşa suna deznodãmântul

rãscumpãrãrii din Calvar

a Celui ce-a umplut pãmântul

de bucurie şi de har.



De treci prin Valea suferinţei

şi plângi de nimeni mângâiat

ascultã şoapta Biruinţei :

"Nu plânge ! Fii îmbãrbãtat !



Eu ţi-am plãtit pe cruce preţul

ieşirii tale la liman

când am rãbdat senin dispreţul

şi-am biruit pe Cel Viclean.



Deci, nu te teme şi nu plânge

când valuri grele te lovesc.

Duşmanul nu te poate-nfrânge.

Eu, Domnul, te cãlãuzesc !