Poezie FLUIERUL

FLUIERUL



Cânta un fluier în pãdure

iar oile-ascultau plângând

cât a putut de mult sã-ndure

Pãstorul lor cel bun şi blând.



Dar unde a plecat Pãstorul ?,

întreb eu fluierul duios.

S-a dus sã caute cu tot dorul

o oaie printre stânci în jos !



Lãsat-a nouã zeci şi nouã

de oi pe-aceste verzi pãşuni

şi El S-a dus cu ochi de rouã

la cea de-a suta prin genuni.



*

Plângea un fluier pe-o colinã

la crucea Golgotei cândva.

Şi nicio razã de luminã

prin negrii nori nu strãbãtea.



Mai spune-mi, fluieraş, odatã

s-aud şi eu azi plânsul tãu,

pe-aceastã cruce blestematã

ce s-a-ntâmplat atât de rãu ?



Aici a suferit în cuie

Pãstorul bun care-a murit

sã-Şi strângã de prin vãi silhuie

oiţa ce s-a rãtãcit.

* *

Şi va cânta din nou în slavã

cu cel mai fãrã margini dor

acelaşi fluier din dumbravã

la Nunta blândului Pãstor.



În staul sfânt, la El acasã,

cu toate oile de sus,

oiţa Îi va fi Mireasã

c-o bucurie de nespus.



Va fi atunci încoronatã

cu diademe de lumini

oiţa cea înstrãinatã,

rãnitã de ai morţii spini.



Vor jubila în fericire

puzderie de galaxii

privind Mireasa şi pe Mire

la Nunta marii bucurii.