Poezie Duhul Sfant (5)

Se aştepta de mii de ani pe Terra,

Să vină peste omul rău şi păcătos,

Ceva ce să-l transforme să îl schimbe

Într-un om nou, desăvârşit, frumos.



Cine putea face această grea lucrare?

Care transformă omul cel firesc,

Din fiinţă slabă, păcătoasă, muritoare,

Într-un om nou, cu chip ceresc.



Doar Duhul Sfânt, venit peste ţărână

Ca să sfărâme încăpăţânarea grea,

Turnat în duhul omului de tină,

Putea să îl ridice din această stare rea.



Şi a fost trimisă ploaia cea târzie,

La cincizecine peste ucenici.

Ce i-a schimbat şi i-a făcut să-nvie

Puternici i-a făcut chiar pe cei mici.



Căci Duhul e puterea dată nouă,

Putere care te ridică fiind căzut

Care despică orice zid în două

Şi-ţi dă curaj, să treci ce-i de trecut!



E cel ce pune pasiune pentru Tatăl,

Să arzi de dorul Lui, constant, mereu,

Nu o slujire seacă, rece, goală...

Ci te aprinde pentru Dumnezeu!



Candela-ţi este plină-n orice vreme

Şi arde sub puterea cea de sus,

O pasiune aprinsă creşte-n tine

Un dor, să te asemeni cu Isus!



Un dor ce nimeni nu-l mai poate stinge

El umple golul-ntreg din sufletu-ţi pribeag

Îţi dă putere, ispita a învinge

Nimic în lume nu-ţi mai e ca El de drag!



Acesta este Duhul Sfânt trimis de Tatăl

S-ajute omul slab, teluric, păcătos

S-ă se ridice prin credinţă spre-alte sfere

Să crească-ntr-u asemănarea lui Hristos!



amin