Poezie NICICIND, SA NU-MI MAI FIE FRICA

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 52
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/7336-nicicind-sa-nu-mi-mai-fie-frica]NICICIND, SA NU-MI MAI FIE FRICA[/url]

NICICIND, SA NU-MI MAI FIE FRICA





Nicicind, sa nu-mi mai fie frica

Ca eu, de acum, te am pe Tine

Chiar de credinta inca-i mica

Mereu ma lupt sa fac doar bine



N-am sa ma las, prada durerii

Nici celui rau, ce moartea-mi vrea

Doar lui Isus ma-nchin, puterii

Aceasta, este tinta ,mea



Din Biblia, ce o citesc

Doar lucruri bune, invat mereu

Pe-ai mei semeni, sa ii cinstesc

Si sa-L iubesc pe Dumnezeu



Pe Domnul, ce e bun si drept

Si binele la toti, ne vrea

El, care-I cel mai intelept

Si vrea la ceruri, sa ne ia



Noi, voia lui putem s-a facem

Nu-i lucru greu, ba-i chiar usor

A inimii, foaie desfacem

Si o rasafoim, incetisor



Pe ea, sa scriem fapte bune

Si mila, pura daruire,

Pe Domnul, sa-L vestim in lume

El, e izvor de fericire



De tot ce ne-a facut Isus

Ca pe noi, sa ne mintuiasca

El, slava si-a lasat-o, sus

Si-ambracat fire omeneasca



A strabatut, pamintul mare

Si bine, la toti, Le-a facut,

Este acel din ceruri, care

Ne-a daruit, ce e mai scump



El, e Cristosul, ce prin moarte

Viata, si-a dat pe crucea grea

De El, nimeni, nu ne desparte

Chiar, de cu raul,vom lupta



Stim, raul, de la Diavol vine

Si el se lupta, ne-ncetat

Iar el,se straduie,ne tine

Incatusati, greu de pacat



Cu forte tari, ca sa luptam

Si raul, mereu, sa-l invingem

Lui, prada, sa nu ne lasam

Pe toti cei dragi, sa ii convingem



Stim, fara Domnul este greu

Si nici un rost, n-avem in viata

Fara credinta, este rau

Isus, doar sa ne fie-n fata



Isus, din ceruri,ce ni-e Tata

Isus, Acel, ce va venii

Sa adune, ceata, minunata

Si sa ii faca, ai Lui, copii.



Isus, ce din necazul mare

Ce va venii peste omenire

Cu forta si putere, tare

Ne va scapa de la pierire



amin
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie NICICIND, SA NU-MI MAI FIE FRICA | Salvatorul.ro
meniu prim
Toți greșim în multe feluri. Dacă nu greșește cineva în vorbire, este un om desăvârșit, și poate să-și țină în frâu tot trupul. ( Iacov 3:2 )