Poezie CRINUL ÎNVIERII

CRINUL ÎNVIERII



Pe Golgota urcarã spinii

sã-L rãstigneascã pe-un sfânt Crin

ce rãspândea parfum pe lume

chiar din Edenul cel divin.



I-au pus o cruce în petale,

al patimilor greu noroi.

Dar Crinul n-avea nici-o vinã.

El suferea pentru zãvoi.



Şi-apoi ajuns-au sus pe culme.

Vai, Crinul fost-a rãstignit !

Şi zeci de flori au prins sã plângã :

o, Crinule, cât ne-ai iubit !



Tu ne-ai salvat de ofilire

cu preţul morţii din Calvar.

Şi prin mãreaţa primãvarã

ne-ai dat iertarea Ta în dar.



Când spinii se-adunau cu toţii

şi jubilau pe seama Sa,

El, Crinul pus în cripta rece,

ieşi afarã-n noaptea grea,



purtând cu El o nouã viaţă

ce coborâse chiar din Cer.

Da, Crinul sfânt al Învierii

e-al fericirii drag strãjer.



El îţi pãzeşte viaţa-ntreagã

umplându-ţi-o cu-al Sãu parfum

când tu-L urmezi cu bucurie

cu alte flori pe-al slavei drum.



*

O, frate, nu-ţi mai fie teamã

de-i plinã lumea azi de spini !

Isus e Crinul sfânt din slavã

ce-n stratul Lui ne face crini.



Sã sufle orice vânt puternic

noi nu ne temem de îngheţ.

Isus ne apãrã oriunde

chiar cu al vieţii Sale preţ.



De-aceea ruga vieţii noastre

transformã spinii cei mai rãi

prin harul Crinului din slavã

şi-i face azi copiii Sãi.