Poezie Acuzarea

Acuzarea



Ce grea este acuzarea

Nu arată ca mustrarea

Nici întunericul ca zarea

Este grea precum e sarea.



Vorbele celui ce-acuză

Nu sunt dulci, nu te amuză

Ci, zdrobește inima

Nu pricepi nimic din ea.



Privirea celui ce-acuză

Te pătrunde, nu te scuză

Căci săgeata ce-o trimite

Va pătrunde-adânc și iute.



Nori grei de dureri coboară

Acuzarea-i ca o fiară

Năpustindu-se cu ură

Macină ce prinde-n gura.



Se hrănește cu dispreț

Pentru ea, tu nu ai preț

Să te-omoare-i țelul ei

Pentru că toți sunt mișei.



Face multa gălăgie

Ca și frații toți, să știe

Că cel acuzat, măi frate,

Nu e bun, n-are dreptate.



Chiar de e cumva păstor

Ea, spune mereu, cu zor:

Nu e bun predicator

Că e frate cu “tator”.



Dictator; când vrea să spună

Pocăința-i calea bună.

Nu faceți din ea o glumă

Nu căutați nori și furtună.



Îți spune Comentator

Când aduci, Importator

Când le dai, Debitator

Când proclami, Recitator.



Acuzarea-i vorbă grea

Nu are pacea cu ea.

Locuință cu “răbdarea”,

Niciodată nu ar vrea.



Nu vrea să conviețuiască

Știe trai bun să trăiască

O acuză că nu vrea

Dragostea a implica.



De faci bine, iubit frate,

Acuzarea nu mai poate.

Cel ce-i blând și credincios

Zice că: nu-i de folos.



Frate! Nu mai acuza.

Stai puțin! Ce-i cu asta?

Ce aduci mereu dispreț?

Vrei să plătești greul preț?



Nu te temi de Dumnezeu,

Când acuzi atât de greu?

Nu pricepi? Ce faci e rău!

Nu respecți Cuvântul Său.



Părăsește acuzarea

Îndreaptă-ți acum, purtarea

Dumnezeu te vrea schimbat

Grațiat și transformat.



Leapadă haina-acuzării

Îmbrac-o pe a răbdării.

Sângele sfânt al iertării

Îți va da șansa Salvării.



Ceea ce-ți fură îndurarea

Iat-o, este acuzarea.

Ea-i prezentă-n toată zarea

Leapăd-o, cere iertarea.



O, ce grea e acuzarea.

Când macină adunarea,

Aduce descurajarea,

Înrobind toată suflarea.



Dragul meu! Acum ia seama

Până poți schimba purtarea

Până-ai harul și iertarea

Părăsește acuzarea.



6.06.2011 – Petru Coman- Petroșani