Poezie LAZĂR (1)

LAZĂR



Plângea Isus de dragul lui,

de mila celor care pier

şi n-au iertarea nimãnui :

n-o recunosc şi nici n-o cer.



Suntem cu toţi într-un mormânt.

Adânc pãcatul ne-a-ngropat.

Dar o scânteie de Cuvânt,

de la Isus, ne-a înviat.



O lume-ntreagã ne-a vãzut.

Isus lucra prin noi minuni.

Dar preoţii nu L-au crezut

şi ne-au fãcut pe toţi nebuni.



Mulţimea merge-n drumul ei.

Dar un alt Lazãr este scos

sub cinici ochi de farisei

de glasul Domnului Cristos.



N-aud şi ei chemarea Lui ?

Vai, cum stau toţi ca un pietroi !

Sã n-ai iertarea nimãnui

e-atât de greu în mari nevoi.



Şi va veni o zi din zãri

când la un glas de-arhanghel sfânt

pe ale cerului cãrãri

zbura-vor Lazãri mulţi pe vânt.



O lume-ntreagã va privi

minunea harului primit.

Dar în zadar se vor cãi

toţi câţi pe Domnul L-au hulit.



Plãtindu-i necredinţei bir,

vor sta mulţi farisei uimiţi

când Lazãrii din cimitir

la cer pe loc vor fi răpiţi.