Poezie Să-Ţi port Isuse, jugul

Luca 14: 7-11



Nu ştiu o, Doamne Sfinte, cum îmi vezi Tu viaţa,

Eu simt că alergarea-mi, e doar deşertăciune,

Nu pot să-mi ridic ochii şi să Îţi privesc faţa,

Sunt păcătos, nu merit să-mi dărui dimineaţa,

Ai milă Doamne, Tată, îndură-Te de mine!



Atâtea lupte, certuri şi pizmuiri şi pofte

Şi-atâta răutate dezbină astăzi fraţii,

Se-apropie culesul, căci grânele sunt coapte,

Mă strădui şi-n veghere, te-aştept cu zi, cu noapte,

Fereşte-mă de lumea cu multele-i tentaţii.



Eu ştiu că sunt atâtea ce nu Îţi fac plăcere,

Atâta zgură-ascunsă ce trebuie spălată ,

Tu eşti nădejdea vie, ce-mi dai mereu putere,

Revarsă-Ţi iarăşi harul şi toarnă mângâiere

Şi curăţă-mi viaţa şi fă-o-nmiresmată.



În plinătate Duhul, să locuiască-n mine,

Şi roadele iubirii să curăţească calea,

Acelora ce încă nu Te cunosc pe Tine,

Culege-i Doamne astăzi de pe cărări străine,

Să îi aşezi pe Stâncă, să lase-n urmă valea.



În rugă îmi plec ochii, sunt doar nimicnicie,

Un vameş ce adesea adusu-Ţi-a ruşine,

Eu nu pot înţelege a Ta iubire vie,

Ce prin Isus venit-a, de-acol´, din veşnicie,

O jertfă de iertare, minune din Minune.



Eu nu vreau aclamaţii, nici faimă- ntâietate,

Căci fără Tine Doamne, sunt umbră călătoare,

Pe cel ce se înalţă, Tu-l vei smeri în toate,

Celui smerit la masa-Ţi, da-vei prioritate,

Şi din umila-i viaţă vei face sărbătoare.



Pe cel ce nu veghează , ce vrea să fie întâi,

Să-ntunece prin fapta-i, Lumina, dar preasfânt,

Tu îi vei spune: “Slugă, în urmă să rămâi!”

Şi vei urca în cinste, pe cel din urmă-l pui,

Alăturea de Tine, smulgându-l din pământ.



Cand va veni Pastorul cel mare iar în lume,

Să dea cununa slavei celor smeriţi în duhul,

Doresc ca-n Cartea Vieţii, să scrie al meu nume,

Pe cărărui de stele, răbdarea-I să mă-ndrume

Şi-n ascultare sfântă, să-Ţi port Isuse, jugul.



05/06/11, Barcelona