Poezie Vânătoarea

În codrul albastru intrau vânători

Să deie jos zimbri și căpriori;

În codrul albastru veneau ei călări,

Iar cizmele roșii luceau de pe scări.



Prin iarba-mbobată de rouă-n azur

Băteau brusc copite, sfărmând floarea dur;

Sub crengi argintate de pulberi de cânt

Treceau cei ce nu ştiu o notă de vânt.



Doar arme sunau, bucurându-i nespus;

Ei urme cătau nedând cu-ochii în sus,

Copite izbeau prin petale și ierbi

Și toți se simțeau maiestoși și superbi.



Dar iată găsiră o urmă-n umbrar,

Lătrară pe treabă ca un ogar,

În cai îmboldiră și-n goană-au pornit

Vînatul să fie-n scurt timp hăituit.



Cărările codrului nu-i mai încap,

Iar crengi le smulgeau pălării de pe cap,

Înaripaţii şi-acei târâtori

Fugeau speriați de acești vânători.



Tufari se pitiră făcându-se mici

Și chiar s-au sleit forfoteli de furnici,

Înalții stejari serioși și cărunți

Priveau vânătoarea-ncruntați și tăcuți.



Pe-un deal apăru un cerb uriaș

Privindu-i cuminte cu ochiul jingaș;

În coarnele lui stele-albastre îi ard

Și frunze suave sunau de smarald.



-Hau! Hau! - hămăiau vânătorii spumos

Văzându-l că stă neclintit și frumos;

Din arme țintiră cu bale pe bărbi

Ahotnici nebuni după carnea de cerbi.



-Bah-Bah! - au lătrat arme hulpav și scurt,

Grăbite priviri alergau ca la furt,

Iar gloanțe zburară năprasnic și fript,

Ci cerbu-i privea neatins și înfipt.



Lătratul se-opri-n toată haita de câini...

Deodată țipară ca arși pe la mâini.

Din paturi de arme creșteau blând și cald

Zâmbinde mici frunze-n lăstari de smarald.



Aruncă ei arme ca ceva veninos,

Cuțite din teacă cu ură au scos,

Îndemn armăsarii-n sudalme puhoi,

Dar caii dădură speriați înapoi.



Săriră din șei și porniră la pas—

Cuțite din palmă se smulg fără glas,

Atunci le-au sclipit dinţii lor fioros,

Dar colții căzură ca lacrimi pe jos.



Au vrut, furioși, ca să urle turbat,

Dar glasul lor rău în tril s-a schimbat,

Ca șerpi veninoși la pământ ei s-au strâns

Ci iar în zadar: toată ura s-a stins...



...Spre seară pedeștri se-ntoarseră-n sat

Și oameni-n negru-i priviră mirat—

Ei nu-nțelegeau cum AŞA vânători,

Veneau hohotind cu buchete de flori!!