Poezie O, DUH PREASFÂNT !
Vizualizări: 53
Scrisa: BBCode: [url=/poezie/id/7366-o-duh-preasf-nt]O, DUH PREASFÂNT ![/url]
O, Duh Preasfânt al Ascultării
păstrează-mi sufletul smerit,
să nu mă-ngâmf, să nu mă laud,
s-ascult de tot ce-ai poruncit.
O, Duh Statornic al Credinţei
încurajază-mă mereu
să pot păşi peste-orice valuri
încrezător, spre Dumnezeu.
O, Duh Fierbinte al Iubirii
înflăcărează-mă oricând,
răbdarea mea să n-aibă margini
iertarea mea să n-aibă gând.
O, Duh Preadulce al Nădejdii
despovărează-mi orice drum,
înseninează-mi orice clipă,
renaşte-mă din orice scrum.
O, Duh Cucernic al Blândeţii
sfinţeşte-mi sufletul, prinos
şi-ntreaga mea fiinţă, jertfă
de bună voie, lui HRISTOS.
Nu a fost notată încă!
Nu a primit aprecieri încă!
Nu a fost comentată încă!
meniu primMai bine o bucată de pâine uscată, cu pace, decât o casă plină de cărnuri, cu ceartă! ( Proverbele 17:1 )