Poezie Crăciunul (3)

Noi n-am ştiut că-n noaptea-aceea rece,

La Betleem, în iesle, lângă boi,

Plângând ni se năştea în grajd un rege,

Din cerul slavei coborât la noi.



Ni Te vestiseră demult bătrânii,

Şi-n visul lor profeţii Te-au văzut,

Te aşteptau şi robii şi stăpânii,

Dar ai venit, şi nu Te-am cunoscut.



De-atâtea ori, cu glasuri legănate,

Preoţii ne citeau din sulul scris,

Şi toţi stăteam cu suflete furate

De dorul lui Iehova cel Promis.



Dar cine-ar fi putut atunci cunoaşte

Că Tu, Mesia, aşteptat din veac,

Vei coborî smerit şi Te vei naşte

Ca cel mai slab din oameni şi sărac !



Credeam că ceru-n fulgere aprinse

Ne va orbi cu ochii Tăi de jar,

Când colo Tu Te naşti pe paie-ntinse

La pâlpâirea unui felinar !



Palatele erau şi-aşa prea multe,

Puteai găsi în ele pat curat,

Dar ai lăsat ciobanii să-Ţi asculte

Duiosul plâns, Copile minunat !



Tu, Creatorul lumilor de astre,

În paie, Doamne, să ajungi să stai ?

Din tronul Tău, pe drumurile noastre,

Uitat şi nici măcar un pat să n-ai ?



Dar azi, când casele sunt pline,

Când toţi sătui trăiesc în bogăţii,

Se mai gândeşte cineva la Tine,

Copile sfânt, că iarăşi ai să vii ?



O, cum să nu ! Isuse, ia priveşte:

Palatele, Te-aşteaptă luminos,

Şi-mpodobită lumea pregăteşte

Şi pentru Tine un Crăciun frumos...



Ţi-au scos în frig, afară, lângă poartă,

Cumva pe-aicea iarăşi de-ai să treci,

O iesle, ca să-mparţi aceeaşi soartă,

În staul să Te naşti, în paie reci !