Poezie Dacă ne dai

Dacă ne dai din bogăţia lumii

Ne-o dă, Părinte, doar să ne-amintim

Că mult mai scump şi mai bogat e cerul

Spre care zi de zi noi să tânjim.



Dacă ne porţi spre culmi tot mai înalte

Şi ne ridici pe drumul luminat,

Să nu uităm din ce adânc de chinuri

Şi din ce groază Tu ne-ai ridicat.



Dacă la vorba noastră, prin credinţă,

Se-nfricoşează demonii-n abis,

Tu fă-ne mult mai mare bucuria

Că-n Cartea Vieţii numele ne-ai scris.



Ne dai, Stăpânitorule Părinte,

Atât de mult, cât mult putem avea;

Din avuţia noastră Tu ne-ajută

Să-ţi dăm cu bucurie partea Ta.



Şi nu lăsa ca-n clipe de ispită

Să ne oprim argintul sclipitor,

Când Tu ne ceri să Ţi-l aducem jertfă

Să-mpodobeşti o „Sfânta Sfintelor”.



Dacă-n căldura blândă din căminuri,

În bogăţii, credinţa s-a uscat,

Mai cheamă-ne, trezeşte-ne la viaţă,

Şi-arată-ne pământul nelucrat.



În urma Ta pe calea umilinţei,

Şi fermecaţi de-al cerului belşug,

Să părăsim şi mreje şi corăbii,

Şi aurul, şi boii de la plug.



Iar dacă faci ca întristări amare

Cu picături de jale să gustăm,

Să fie doar ca niciodată-n viaţă

Calvarul ce-ai urcat să nu-l uităm.



Dacă ne laşi să aşteptăm răspunsul

Când implorăm puternicul Tău braţ,

Fă aşteptarea noastră mai uşoară,

Duşmanul rău să nu ne prindă-n laţ.



Dacă ne faci spectacol pentru alţii

Şi când ne laşi de râsul tuturor,

Dacă rămâne jalea, partea noastră,

Noi s-aşteptăm răspunsul Tău cu dor.



Dacă ne laşi pribegi din poartă-n poartă

Şi ploile dispreţului ne bat,

Fă să-nţelegem dragostea-Ţi de Tată

Ce nici o vrabie flămândă n-a lăsat.



Dacă ne arzi ca auru-n cuptoare,

Sau ne sfărâmi pe nicovala Ta,

Fă-ne să ştim că ne iubeşti, Părinte,

Şi valul rău atunci să nu ne ia.



Căci ne-ai chemat la lupta cea mai mare,

La cel mai aprig şi-ncleştat asalt,

Şi ne-ai ales să-ţi răspândim Cuvântul

Pe drumul cel mai greu şi mai înalt.



Si-n clipa grea şi lungă de pe urmă,

Suflarea când abia o mai simţim,

Dacă cel rău ar vrea cu vreo ispită

În pragul noii vieţi să şovăim,



Tu întăreşte-ne atunci credinţa,

Putere toarnă Tu în noi din plin,

Ca să ne contopim pe veci fiinţa

Cu nesfârşitul cerului sublim,



Şi lasă ochii liniştiţi să-nchidă

Obloanele pe geamul tulburat,

Ca-n glorie o poartă să-şi deschidă

Palatele ce-aici doar le-am visat !