Poezie RUGA DIN PEŞTERĂ

RUGA DIN PEŞTERĂ



Ps.141



Cu glasul Meu strig cãtre Domnul

şi El M-ajutã în necaz

sã-nfrunt împotrivirea lumii

şi al batjocurii talaz.



Oricât Mi-ar fi de strâmtã calea

Tu ştii toţi spinii de pe ea

şi cursele ce Mi se-aruncã

de-ai Mei vrãjmaşi în lupta grea.



Oriunde Îmi opresc privirea

par pentru mulţi necunoscut.

Scãparea Mea pierdutã este.

Dar Tu Îmi eşti al vieţii scut.



Chiar pãsãrelele au cuiburi

şi vulpile au vizuini.

Dar Eu Te am numai pe Tine

drept moştenire-ntre strãini.



Ascultã strigãtele mele

din ale firii vechi genuni

ce cotropesc atâtea inimi

ce n-au nici crez, nici rugãciuni.



Prigonitorii Mei sunt mândri

şi decât Mine mult mai tari.

Dar Tu-Mi scoţi sufletul din temniţi

când ei M-aşazã-ntre tâlhari.



Sã-Ţi laud Numele în lume

în toatã viaţa Mea doresc

când Îmi vei da din nou putere

cu dragoste sã Te slujesc.



Sã vinã toţi neprihãniţii

de darul Tãu spre cer atraşi.

O, fã-i Pãrinte al iubirii

sã facã astãzi primii paşi !