Poezie MÂNIA DIVINĂ

MÂNIA DIVINĂ



Ps. 88



Sub spectrul mâniei divine

Eu strig şi Te chem ne-ncetat.

Şi-n sufletul plin de suspine

Mã-ntreb azi de ce ai plecat.



M-asemãn cu cei ce coboarã

în groapa durerii de jos.

M-apasã o neagrã povarã,

o umbrã cu chipul hidos.



Lipsit sunt de orice putere

iar visul Îmi zace ucis.

Nu-i nimeni cu Mine-n durere

iar Cerul Îmi pare închis.



Mânia Ta, Doamne, m-apasã

în valuri ce vin ca un iad.

Prietenii fug şi Mã lasã.

Mã clatin şi-s gata sã cad.



Te chem din a Mea suferinţă.

Faci Tu azi minuni pentru morţi ?

Înalţă vreun imn de credinţă

spre Cer ale Iadului porţi ?



Trimite-mi din cer ajutorul.

În zori eu Mã scol şi Te-aştept.

Sfinţeşte-Mi, Pãrinte, cuptorul

sã urc înspre Cer drumul drept.



Eu ştiu cât de-aproape e ceasul

sã vii sus pe nori pentru-ai Tãi.

Pãzeşte-Mi şi mâna şi pasul

departe sã fug de cei rãi.