Poezie Pe cruce (2)

PE CRUCE



Sus pe culmea Cãpãţânii

Domnul sfânt e rãstignit.

Şi-ntre ei acum pãgânii

hainele-I şi-au împãrţit.

Domnul pãcii sus pe cruce

a fost pus între mişei.



Ruga Lui spre Cer se duce :

"Tatã, iartã ce fac ei !"

Şi acum sarcasmul vine.

Iatã-i batjocoritorii :

"Mântuieşte-Te pe Tine !",

Îi strigarã trecãtorii.

Şi fruntaşii plini de urã

au pornit atunci cuvânt :

"S-a-ncrezut fãrã mãsurã

în Iehova cel Prea Sfânt.

Sã coboare-acum din cuie !

Dacã este El Mesia

sã vedem cu toţi cum suie

aducând împãrãţia.

Dacã Domnul Îl iubeşte

cum pe lume altul nu-i

sã vedem cã-L izbãveşte

cãci a zis : ' Sunt Fiul Lui ! '"



Unul din tâlhari Îi spune :

"Oare nu eşti Tu Cristos ?

Haide, fã dar o minune :

dã-ne de pe cruce jos !"

Celãlalt cu voce blândã

îl înfruntã pe ateu :

"Tu cel osândit ca mine

nu te temi de Dumnezeu ?

Nouã, da, ni se cuvine

pentru rãul sãvârşit

şi pedeapsã şi ruşine.

Dar Acesta ce-a greşit ?"



"Doamne, eu Te rog fierbinte

când în glorii, dupã vremi,

vei veni, adu-Ţi aminte

şi pe mine sã mã chemi !"





Şi deodatã izbucneşte

bucuria-n dulce grai.

Domnul cãtre el priveşte :

"Azi vei fi cu Mine-n Rai !"



Lângã cruce cu durere

mama Domnului plângea.

Un cuvânt de mângâiere

Fiul ei îi dãruia :

"Iatã fiul tãu, femeie !"

"Iatã mama ta, Ioan !"

Un cuvânt, o orhidee

din al cerului liman.



Şi deodatã-o neagrã umbrã

se aşterne pânã-n zãri.



Nouri de oştire sumbrã

se aratã-n depãrtãri.



În ciudata înnoptare

glas de jale se-auzi

peste gloata-n aşteptare :

"Eloi, Eloi, strigã Domnul,

o, lama sabactani !

Şi acelaşi glas : - "Mi-e sete !"

Într-o ramurã grãbit

se înalţă un burete.

"Iatã totul s-a sfârşit !"

Urcã în vãzduh ecoul

glasului nemuritor.

A-nviat în Duh Eroul,

Mielul cel biruitor !



Pânza Templului se rupe

şi morminte s-au deschis.

Încep munţii sã se surpe.

Demonii fug în abis.

Iar sutaşul lângã cruce

spune suspinând cu greu :



"Cu adevãrat Acesta

a fost Fiu de Dumnezeu !"