Poezie ARIPILE ZORILOR

ARIPILE ZORILOR



Ps. 139



De-aş putea sã iau cu mine

aripile zorilor

şi sã zbor mai sus de astre

prin tunelul norilor



unde m-aş putea ascunde

Doamne sfânt de Duhul Tãu ?

Dar cu mult ar fi mai bine

sã fug grabnic de-orice rãu.



De-aş putea sã urc în ceruri

doar cu propriul meu efort

cum Ţi-aş mai simţi iubirea

în acest de tinã cort ?



Dar mã bucur, Domnul vieţii,

cã venind jos pe pãmânt

mã vei duce chiar Tu Însuţi

într-o zi în cerul sfânt.



De-aş fugi pe ţãrmul mãrii

valuri mândre sã privesc

oare cum voi fi eu singur

când şi-acolo Te-ntâlnesc ?



Şi de-ar fi sã sece marea,

sã stea munţii fãrã grai,

eu sunt fericit, Isuse,

cã m-aştepţi la Tine-n Rai.



Bezna lumii de-ar mai creşte

sã m-acopere-ntr-o zi

cu Lumina Ta cereascã,

Doamne, o voi risipi !



Mã ajutã prin cãinţă

gândul rãu sã mi-l alung

şi prin fapte de credinţă

bezna lumii s-o strãpung.



Eu Îţi cânt cu bucurie.

Sunt al Tãu şi Tu m-ai uns

sã descopãr în Scripturã

gândul Tãu cel nepãtruns.



Cerceteazã-mã, o, Doamne,

vezi-mi inima din piept

sã parcurg mai ferm spre Tine

drumul cel îngust şi drept !