Poezie Întoarcerea corăbiei rătăcitoare

Spre pământ să mai vin

nu-s în stare -

Ce să vin:

Mă vor prinde de chei...

Și eu fug

iar în mare, în mare

De artiști,

vânzători și femei.



Oceanul mă cheamă,

mă cheamă,

Nu socot

ce impozite am,

Și mai scarpin

blând marea în coamă

Iar urât pe bord

nu am un gram.



De te-atinge,

prietene, dorul

De femeie,

de țărnă,

de om,

Lasă-n valuri

tristeți cu ușorul

Ori le-neacă-ntr-o

cană de rom.



Eu sunt liber de toate,

de toate,

Trag văzduhul de mare

cu saț.

Oare portul cu cheiul său

poate

Să mă ție

ca pe-un câine de lanț?





Orizont,

ocean,

orice zare,

M-ar chema

și mă chem,

m-au chemat,

Și alerg de pe mare

pe mare

Ușurel,

temerar,

nelegat.

II

De zile-am uitat -

eu socot săptămâni,

Nu tace-un moment

uraganul,

Umpluți îs cu sare

și ochi, și plămâni,

Și-n inimă dă

oceanul.



Velele-s rupte,

catargul mi-i frânt,

Parâmele

îs încâlcite

Și nu-i nici o insulă,

nici un pământ,

Doar crestele

sălbătăcite.



Îmi râde bătrânul ocean:

„Cum te-am prins?

Îmi ești prada mea

după merit...”

Și cum era blând el,

și cum era lins,

Cu glas mincinos

de muiere.



Lovire!

Și prora îmi scârțâe dur,

Dar încă rezistă,

rezistă,

Străin este tot

și ostil împrejur...

Timona

de formă există.



Ah, unde-i pământul,

pământul banal,

Dar care-mi țesuse

viață?...

Cu colții de spume

rângește un val,

Câinește

scuipându-mă-n față.



Mă-npresură valuri...

așa-i, ce să faci,

Prieteni mi-au fost

cât fu bine...

...Pământul mai are

și munți și copaci,

Și nu doar

oraşe meschine.



Din el m-am născut

și el m-a crescut

Eu cum i-am răspuns

pentru-aceasta...

Omoară oceanul

catargul meu rupt,

Slăbita-mi și șubreda coastă.



Puțin mi-a rămas și..

Pământ e, pământ!

Aleargă spre mine,

încoace.

Din iadul de valuri,

din urlet de vânt

Și-n palmele lui

cântă pace.



Eu mai încerc să alerg,

să alerg!

Trimite-mi, Părinte,

iertarea!

Dar gata... mă-nnec...

nu mai pot să mai merg.

Talazuri mă frâng

cu strânsoarea.



Ci malul s-apropie

vertiginos,

Mă cheamă, mă cheamă

limanul...

„Tu te-i omorî,

te-i preface în tos!”

Țipa,

triumfând,

oceanul.





Părinte,

mă smulge din gheare de val,

Din vânăta,

recea lor moarte,

Să cad vreau,

să mor vreau

la Tine pe mal,

Și asta

va fi doar dreptate!



Oceanul se-nnăbușă-n hohot,

urlând

Că prada-i fugise

din labă...

Epava

Părintele-o mângâie blând

Cu munți,

cu păduri

și cu iarbă.