Poezie ULTIMA SEARĂ (1)

ULTIMA SEARĂ



E-o zi neuitatã : Pesah.

Zi îmbrãcatã-n strai divin.

Pãstorul sfânt şi ucenicii

porunca Legii sfinte-o ţin.

Era acolo ceru-ntreg

venit din necuprins :

mielul, şi azima, şi vinul,

şi toate ierburile-amare ...

Deodatã, plin de-o grea mâhnire,

în glas, în gest şi în privire,

cu o durere ce se-aprinde

El, Fiul Omului, vorbeşte :

"Vã spun, prieteni, adevãrul :

unul din voi, vai, Mã va vinde !"



Pe toţi o umbrã, un nor greu,

o întristare îi cuprinde.

"O, Doamne, nu cumva sunt eu ?!..."



"Acel ce mâna o întinde

cu Mine-n blid : acela e !"

Şi-n noaptea neagrã a trãdãrii,

furiş pe lângã zidurile vechi

trec paşi pe care-i duc fiorul :

e Iuda, Iuda vânzãtorul.



Domnul cu ai Sãi cântã Halelul.

E Cina : Ceru-i pe pãmânt.

Isus deodatã Se ridicã

cu ochii cãtre Tatãl sfânt.



"Luaţi din pâinea ce se frânge

cu dragoste în ceasul greu,

cãci mâine va fi Miel de jertfã

pe cruce trupul Meu !..."



Şi apoi când roşul vin

gâlgâind umplea paharul

Domnul, scrutând Golgota,

glãsui :

"Beţi cu toţi din rodul viţei !

E Legãmântul Meu cel nou.

E sângele rãscumpãrãrii,

nepieritor şi sfânt ecou !"



Apoi cu inima-ntristatã

Isus adaugã duios :

"Aceastã pâine binecuvântatã

n-o voi mânca-o iar cu voi

decât acolo-n Cer, Acasã,

când iarãşi toţi vom sta la masã

în Ţara vieţii celei noi."



Tãcerea se aşterne blând.

Un vis din slãvile eterne

coboarã parcã suspinând.

Şi Domnul sfânt îi sfãtuieşte

ca un pãrinte pe copii

cu-nduioşare.



Din când în când rãsare-ncet

câte-un crâmpei de întrebare :

"Doamne, dar unde vrei sã pleci ?"



Bãtrânul Petru mai insistã :

"Dar eu de ce nu pot veni ?"

Şi în mreaja nopţii reci

acelor clipe de trãdare,

glasul cel drag rãspunde lin

ca harpa blândelor izvoare.



...................................................



Un psalm şi-o rugã înãlţarã

spre Tatãl, Cel fãrã-nceput.

Apoi în noapte ei plecarã

având pe Dumnezeu ca scut.

Şi-acuma, iatã,-i în grãdinã.

Pe trei mai dragi îi ia deoparte

şi-ncepe lupta rugãciunii,

şi cad broboanele de moarte.



Acolo-n tainele genunii

tot Iadul oastea îşi adunã.

Discipolii de somn furaţi

sunt rãzleţiţi ca de-o furtunã.

Le spune Domnul lor : - "Vegheaţi

ca sã fim veşnic împreunã !"



Iar El Se roagã cu glas tare

şi parcã ceru-ntreg e-nchis :

"O, Tatã bun ce n-ai hotare,

priveşte-Mã din Paradis !



Paharul de pãcate-amare,

o, ia-l acum din faţa Mea !

Dar, totuşi, sã se facã Tatã

nu a Mea vrere ci a Ta !"



*

În cer se aude strigarea.

Şi cerul priveşte-ngrozit.

De sus aducând alinarea

un înger coboarã grãbit.

El Mielului sfânt Îi aduce

putere sã poarte o cruce

şi moartea sã-nfrunte smerit.



*

Printre mãslini, cu sãbii şi ciomege,

şi cu fãclii ce vor o stea sã şteargã

se-aratã-n faţa veşnicului Rege

ciudatul Iuda şi cei fãrã lege

ce plini de urã, iatã-i, cum aleargã.