Poezie Inima saraca

Inima saraca



De cu zori si pana-n seara,

Inima imi plange iara,

Si suspina prin gradini,

Nu mai vrea sa o alini.

Are multe saracuta

Si nu-i mai tace gurita,

Ca stia din timp ca vine

Vremea plina de suspine.



Si n-a stat sa se-odihneasca,

Ca sa aiba ce sa creasca,

Intre randurile ei,

Pacea plina de temei.

Sora ei credinciosia,

Care sta unde e glia,

Indoita la pamant,

Si cerand mereu Cuvant.



Iar azi cand se-nalta-n sus,

Scartaie si ce-a adus,

Obosita pune-n graba,

Pe altar cand are treaba,

Cum socoate ca-i masura,

Dupa cum zice scriptura.

Ca e din obisnuinta

Sa arate pocainta,

Dar ii pare asa de rau,

Ca s-a dus din timpul sau.



Si nu mai are putere,

Sa ridice cum se cere,

Nici s-alerge la-nchinare,

Cum ar fi dorit se pare,

Impinsa de-un fior de sus,

Si atrasa de Isus.

Care o stia mai bine,

Si-ar fi vrut s-o ia la sine,

Cand se-nganau zorile

Si dormeau culorile,

Florile cu capu-n piept,

Sa aiba caldura drept.



Dar cum s-a dus binele,

Cu toate suspinele

De nu mai am ce cauta

Si ce mult sa cant as vrea,

Cu inima mea intreaga

Plina de fiinta-i draga

De Isus ce sta mai sus

Si asteapta cum a spus,

Sa vina la intalnire,

Si s-o duca in marire.



Numai puiul ei pribeag,

Sta si tace jos pe prag,

In gandire afundat,

Si-ntreband ce s-a-ntamplat?

Ca era si veselie

Si o inima zglobie,

Ce canta mai de cu zori,

Si mai mult la sarbatori,

Cu suratele-mpreuna

Chemand pe Isus sa vina.



Dar nu ar fi azi tacuta

De nu era obosita,

Si pe deal de n-ar privi

Domnul ei de s-ar ivi,

Si pe vale sa il vada

Cum vine la ea sa sada,

Domnul Isus drag si mie

Coborand din vesnicie,

Sa ne duca sus acasa,

Ca suntem a Sa mireasa.



Amin