Poezie Calea (2)

CALEA



M-am întrebat în drumul meu

de ce mi-i lupta grea în viaţă

iar când Îl chem pe Dumnezeu

necazuri mari îmi stau în faţă ?



De ce dar preţul unui bine

e-adesea cel mai greu suspin ?

Iar dacã plâng nu are cine

sã-mi dea speranţă şi alin !...



M-am întrebat într-o rãscruce :

unde s-apuc, pe care drum ?

Dar Te-am privit murind pe cruce :

n-am altã Cale nicidecum.



Da, Tu-mi eşti Calea vieţii mele

şi-ntregul Adevãr îmi eşti.

Chiar de-aş muri în lupte grele

Tu mã aştepţi în slãvi cereşti.



Tu-ai suferit, Isus, dispreţul

celor pe care îi iubeai

şi ai plãtit pe cruce preţul

sã-i duci pe cei ce cred în Rai.



Când Te privesc sub greul chin

şi glasul Ţi-l ascult în noapte

mã ruşinez cât de puţin

iubesc cu-adevãrat în fapte.



Mã-ntreb mereu ca ucenic

de câte ori sã iert pe altul,

sã fiu în faţa lui mai mic,

cioplit , în daltã, ca bazaltul ?



Mã las cioplit de suferinţã,

Isus, dupã modelul Tãu.

Dar cât sã rabd, cu ce credinţă

pe omul ne-nţelept şi rãu ?



Mã-ntreb acum ca lucrãtor

ce seamãnã Cuvântul vieţii :

unde s-apuc, pe ce ogor,

în zorii dragi ai dimineţii ?!...

*

Isus e Calea ! El e Unsul

ce pentru mine-a pãtimit.

Sunt fericit cã am rãspunsul

în Domnul care m-a iubit.