Poezie TANGUIRE ŞI LAUDĂ

TÂNGUIRE ŞI LAUDĂ



Ps.77



Nu vreau mângâierea lumii

când necazul mã-nfãşoarã.

Ci mã-ndrept cu plâns de rugã

cãtre Tine-n fapt de searã.



Îmi aduc mereu aminte

de lucrãrile trecute

şi mã prinde-o grea mâhnire

când vãd inimi reci şi mute.



Harpa adorãrii mele

plânge singurã în mine.

Şi Te strig în miez de noapte

cu-ntrebãri de vai-uri pline.



Sã ne lepezi Tu, Stãpâne,

vei putea pe totdeauna ?!...

Ţi-ai uitat bunãvoinţa

ce ne însoţea întruna ?!...



Bunãtatea Ta eternã

are margini, se terminã ?!...

Unde Ţi-e fãgãduinţa

mântuirii din ruinã ?



Pentru-al ranei bucium jalnic

milei sã-i fi pus zãvoare ?!...

Ţi-ai retras într-o mânie

de la noi a Ta-ndurare ?!...

*

* *

Suferinţa ce m-apasã

iatã, Doamne, care este :

nu-Ţi mai vãd lucrând în lume

braţul Tãu din zãri celeste.



Dar tristeţile acestea,

totuşi, nu vor fi în stare

sã mã-mpiedice vreodatã

sã Te laud prin cântare.



Mari minuni de-odinioarã

mã tot cheamã-n zvon de lirã

sã-Ţi vestesc puterea sfântã

ce profeţii-o prevestirã.



Ale Tale cãi sunt sfinte,

rãzvrãtiţii cad pe ele ...

Tu-i cobori pe toţi cei mândri,

pe smeriţi îi sui spre stele.



Apele când Te vãzurã

s-au cutremurat deodatã.

S-au pus norii în mişcare

şi-au turnat ca din gãleatã.



Ai trimis sãgeţi de fulger

luminând întreaga lume.

Ţi-ai croit un drum prin mare

şi Ţi-ai fãurit un Nume.



Ţi-ai povãţuit poporul

ca pe-o turmã în pustie.

Doamne, noi, creştinii de-astãzi,

sã-Ţi slujim vrem numai Ţie.



Sã umblãm ca fii ai zilei,

dupã cum ne-ai dat chemarea.

Tu eşti Cel ce faci minunea.

Partea noastrã-i ascultarea.