Poezie PLANS ŞI SPERANŢĂ

PLÂNS ŞI SPERANŢĂ



Ps.102



Vin la Tine din durere.

Strânge-mi lacrima-n burduf.

Pleacã-Te atent spre mine

sã cunoşti al meu nãduf.



Trag sã mor, sã pier ca fumul.

Toate oasele îmi ard.

Mã pândeşte în rãscruce

teama ca un leopard.



Mã usuc mereu ca iarba.

Uit şi pâinea s-o mãnânc.

Gemetele mele, Doamne,

dau nãvalã din adânc.



Sunt sãtul şi de ocarã

şi de toţi vrãjmaşii mei

care-mi dau mereu târcoale

ca şi turmele de lei.



Pâinea mea e-acum ţãrâna

cea din care-am fost luat.

Bãutura-mi este plânsul

cã şi Tu Te-ai mâniat.



Tu m-ai aruncat departe

ca pe-o piatrã în pustiu.

Unde-Ţi este, Doamne, mila ?

Eu Te-aştept în ceas târziu ...



Zilele îmi pier ca umbra,

ca şi aburul uşor.

Dar Tu, Împãrat din ceruri,

Tu îmi eşti rãsplata lor.



Pomenirea Ta strãbate

neam cu neam pânã la noi.

Fã sã vinã-Mpãrãţia

pentru vremile de-apoi.



Este vremea potrivitã

sã Te-nduri azi de Sion.

Pietrele lui Te aşteaptã

ca pe noul Solomon.



Ridicând din nou Sionul

Tu aratã-Ţi slava-n el

sã cunoascã lumea-ntreagã

pe-al rãscumpãrãrii Miel.



Rugãciunea vieţii mele

mi-o ascultã când Te strig

cãci credinţa încercatã

este-ntregul meu câştig.



Ai privit de la nãlţime

şi m-ai auzit gemând.

Izbãvirea mi-ai trimis-o

sã Te laud orişicând.



Tu mi-ai frânt puterea toatã.

Eul mi-a fost rãstignit.

Dar trãiesc o viaţã nouã

şi prin har sunt fericit.



Viaţa mea e-atât de scurtã,

dar prin Duhu-n veci trãiesc.

Vreau prin fapte sã-Ţi pot spune

cât de mult eu Te iubesc.



Vor pieri şi sori şi stele

şi acest pãmânt bãtrân.

Dar cei ce se-ncred în Tine

pentru veci de veci rãmân.