Poezie SENATORUL

SENATORUL



"Nu forţa Romei azi mã face

ca sã vã chem în faţa mea,

ci inima, lipsa de pace,

necazul şi-ncercarea grea."



C-un glas ce revela cãinţa

distinsul senator roman

îşi povestea deschis dorinţa

la doi creştini din satul Dan.



"Stãpâne, zise dintr-odatã

un bãtrânel cu pãr albit,

noi ştim cã Dumnezeu ni-i Tatã

cãci Fiul Sãu ne-a mântuit !



Noi multe nu prea ştim a-ţi spune

cã nu suntem prea învãţaţi.

Dar viaţa noastrã e-o minune

şi suntem chiar cu Domnul fraţi !"



Cei doi bãtrâni ţineau în mânã

Cuvântul spus de Dumnezeu,

a-nţelepciunii lor fântânã

din care se-adãpau mereu.



"Dar unde este-Nvãţãtorul,

Preamilostivul vostru Domn ?",

vorbeşte iarãşi senatorul

cel chinuit de-atât nesomn.



"E sus în Cer de bunã seamã.

Dar Duhul Sãu este cu noi

sã ducem lumii fãrã teamã

mesajul sfânt al vieţii noi.



Şi chiar de s-ar topi vãzduhul

sub semnele din Univers

noi biruim deplin prin Duhul

promis în al Scripturii vers.



Vestind oricui Împãrãţia

de pe întinsul lumii-aceşti

vrem toţi sã afle bucuria

şi harul dragostei cereşti !"



Şi omul a rãmas pe gânduri

cãci tot cuvântul auzit

lovise ca-n atâtea rânduri

în sufletu-i descumpãnit.



Şi-apoi un bas de voce tristã

porni ca ploaia de sub nor :

"Însângerarea ce persistã

în rãnile care mã dor



e fiica mea de mult bolnavã

cãreia nu-i gãsesc balsam,

cãci boala ei e-atât de gravã ...

şi zi şi noapte pace n-am !



Chiar medicii cu-a lor ştiinţă

nu i-au putut gãsi un leac.

Mã zbat de mult în neputinţă

şi, vai, nu ştiu ce sã mai fac !...



Voi spuneţi cã Isus e-n slavã.

Deci, este viu, nu-i în mormânt !...

Aş vrea sã-L strig fãrã zãbavã.

Mi-ascultã oare-al meu cuvânt ?



Rugaţi-vã şi voi cu mine

sã pot primi din Cer rãspuns !"

"O, Doamne Sfânt, din zãri senine,

ascultã-mi sufletul strãpuns !



Ia-mi Tu necazul ce m-apasã,

Tu, Domn etern şi-adevãrat !

O, vino azi la mine-n casã

cu leacul Tãu mult aşteptat !"



Dar ruga lui nu se terminã.

Bãtrânii, iatã, îi vorbesc :

"Isus cu blânda Sa luminã

din plaiul sfânt, dumnezeiesc,



cu toatã dragostea ce-ţi poartã,

din rana care-o porţi în piept

ar vrea sã-ţi dea o nouã soartã

pe drumul cel îngust şi drept.



El ştie multele-ţi probleme

ce te frãmântã zi de zi.

Te-ncrede-n Domnul ! Nu te teme !

Şi fiica ta nu va muri !"



Se luminã atunci la faţă

distinsul senator roman

ca ceru-n zori de dimineaţă

dupã o noapte de catran.



Apostolii în rugãciune

de mijlocire cãtre cer

aşteaptã-a Tatãlui minune

ca pe-al iubirii giuvaer :



"O, Doamne Sfânt din zãri sublime

ce-asculţi pe orice om firav,

coboarã-Te din înãlţime

sã vindeci Tu acest bolnav !



Alungã întristarea morţii

din sufletul cel chinuit

ca sã-i îndrepţi spre viaţă sorţii,

prin harul Tãu, Isus iubit !"

*

Când senatoru-n graba mare

ajunse-acasã el vãzu

miraculoasa vindecare

ce trupul fetei strãbãtu.



Cu glasul ei de ciocârlie

fetiţa-i povesti acum

a vindecãrii bucurie

ce-i prefãcu durerea-n scrum.



"M-am vindecat de douã ore !

Tãticule, fii bucuros !

E ceasul noii aurore

ce din adâncuri azi m-a scos !"



Iar tatãl cum vãzu minunea

îi povesti cu dor nespus

cum ceru-ascultã rugãciunea

când crezi Cuvântul lui Isus.



Şi într-o clipã casa-aceea

primi pe Crist din Paradis

aflând cã rugãciunea-i cheia

cu care cerul s-a deschis.