Poezie MARE ESTE DUMNEZEU (1)

MARE ESTE DUMNEZEU



"Mare-i bunul Dumnezeu !",

zise-un unchi spre-ai sãi nepoţi.

"Tare-aş vrea sã-L vãd şi eu ...",

replicã unul din toţi.



"Dorul tãu nu-i lucru greu.

Crede-al Bibliei Cuvânt !

Da, e mare Dumnezeu

sus în cer şi pe pãmânt !



Dacã-n braţul Lui te-arunci

cu-al tãu dor, cu-al tãu suspin,

ale Lui sfinte porunci

te vor desfãta deplin !"



"Însã, unchiule, tu ştii

cã suntem tineri şi noi

şi-avem multe bucurii

pânã-n ziua de apoi !"



"Fericirea nu-i doar vis,

nici dorinţa de-a fugi

spre un veşnic Paradis,

ci-i o luptã zi de zi.



Bucuria-i crin din rai

când ţi-o dã chiar Dumnezeu.

Dar va fi de tine vai

dacã-L vei nega mereu !



Fericirea în plãceri

nu-i sã faci tot ce doreşti

ci-i sã-ţi placã şi-n dureri

pentru Domnul sã trãieşti.



Ea, credinţa nu-i un rit

sau o regulã, un cod,

ci-i un scut nebiruit

ce te face plin de rod."



"Zelul meu nu poţi sã-l stingi

dacã îmi tot spui : 'sã crezi !'

Tu aşa nu mã convingi.

N-ai, uncheşule, dovezi !"

-----------------------------------



Şi nepoţii plini de zel

fiecare a plecat :

unul a ajuns prosper,

altu-n patimi s-a-ngropat.



Şi-au trecut mulţi ani de când

moşul le spunea cu greu,

pe-atunci ne-nţelesul gând :

"Mare este Dumnezeu !"



-----------------------------------



Celui nu prea credincios,

ce gonea dupã plãceri,

drumul i-a tot mers în jos

printre lacrimi şi dureri.



Însã tainic în urechi

îi sunau mereu-mereu

vorbele ştiute, vechi :

"Mare este Dumnezeu !"

..........................................



"Doamne, dacã Tu exişti

pe al vieţii mele drum

fã ca ochii mei cei trişti

sã Te vadã chiar acum !"



Mulţi prieteni l-au condus

în al tinereţii ceas.

Dar când boala l-a rãpus

trist şi singur a rãmas.



Pe un pat dintr-un spital,

într-o noapte, când dormea,

el vãzu, în vis, un deal

cu trei cruci pe creasta sa.



Sub o cruce de gofer

mai vãzu un Om senin.

Faţa Lui pãrea din cer

ca petala cea de crin.



Omul blând îi zise lui :

"Nu-ţi spuneam adesea Eu

prin glasul uncheşului :

'Mare este Dumnezeu !'... " ?



Între alţi doi condamnaţi

Omul crucea Şi-o ducea.

Ajutorul dintre fraţi,

ah, atât de mult lipsea !...

..........................................

Şi convoiul a urcat.

Crucile se-nalţă-n sus.

Soarele s-a-ntunecat.

"Ah, Eli !", striga Isus.



Şi deodatã glasul sfânt

ce pe mulţi i-a transformat

ca o aripã de cânt

spre bolnav s-a îndreptat :



"Nici în cel din urmã ceas

nu-nţelegi tu, fiu pierdut,

cã aştept sã faci un pas

şi sã crezi tot ce-ai vãzut ?!...



Sã pãşeşti cu sfinţii-n rând,

sã te laşi de orice rãu ?

Eu, striga Isus cel blând,

am murit în locul tãu !"



Omul s-a trezit din somn

şi era preafericit.

El vãzu pe-al Vieţii Domn

chiar în Fiul rãstignit.



Mintea lui i s-a deschis

când primi acest îndemn :

"Crede ce-ai vãzut în vis

sã devii de ceruri demn !"



Boala nu l-a mai ţinut

ferecat în lanţul ei,

şi nici viaţa din trecut

cu ai patimilor lei.



Viaţa lui, prin harul sfânt,

s-a schimbat din temelii

ca sã fie pe pãmânt

torţa unei mãrturii.



Şi din zori pânã târziu

el spunea la mulţi mereu :

"Aleluia ! Da, e viu !...

Mare este Dumnezeu !"