Poezie SAUL (1)

SAUL



Pornise Saul spre Damasc

având de la cei mari poruncã

sã-i prindã grabnic pe creştini

ca lupul ce spre oi se-aruncã

flãmând şi însetat de sânge.

Însã acestea nu vor plânge

şi nici nu se vor tângui.

Cãci cel ce-nvaţă a muri,

cu drag de Domnul se va frânge.

Un glas venit din cer, din slavã,

un tunet larg în miez de zi,

spre fariseu tãios se-ndreaptã

ca bubuitul cel de lavã.

Şi glasul un rãspuns aşteaptã.

"O, Saule, îi zise Domnul

de dincolo de galaxii,

de ce Mã prigoneşti pe Mine

şi-Mi sfâşii turma din câmpii ?

Ce ţi-au fãcut ai Mei copii ?"



"Dar cine eşti ?", întreabã Saul

cuprins de spaimã şi de frig.

"Eu sunt Isus nãscut în staul

dar care azi din cer te strig

sã laşi tot duhu-mpotrivirii



sã nu mai lupţi cu pumnu-n vânt,

sã împlineşti Legea iubirii

vestind-o pe întinsul firii

la multe Neamuri pe pãmânt !"



"Şi ce sã fac acum, Stãpâne ?"

întreabã Saul de pe jos

cu faţa-n lacrimi îndreptatã

spre Salvatorul sfânt Cristos.



"Te du mai grabnic în Cetate

şi vei afla rãspuns pe datã !",

îl lãmuri cu grai de frate

Isus din slava nepãtatã.

*

Oricâţi vor fi prigonitorii

Isus i-aşteaptã rãbdãtor.

Dar când dã la o parte norii

punând în piept un alt fior

în tainã Duhul le vorbeşte

şi pocãinţa a-nceput.

Cel ce ura acum iubeşte

iar Dumnezeu îi este scut.