Poezie TREI PRIETENI

TREI PRIETENI



Pe drum:



Un cãlãtor venind de pe-un drum,

într-o varã atât de fierbinte,

terminase merindea... şi-acum

îşi zicea : "Cum sã merg înainte ?



Drumul meu cãtre casã e lung ... "

Şi-o speranţă în gându-i se-aprinde.

"Doar în satul de-alãturi de-ajung

voi gãsi adãpost şi ... merinde !"



Cãlãtorul îndatã-a pornit

pe cãrarea ce-n vale se pierde

spre-un feeric şi viu asfinţit

ce-nfãşoarã pãdurea cea verde.



"Da, acolo de mult locuia

un prieten de-al meu, din pruncie.

De m-aş duce la el l-aş vedea

şi în ochi i-aş citi bucurie !"



Asculta suspinând un izvor

şi privea printre nori ciocârlia.

Se gândea la trecut c-un fior

şi aşa l-a cuprins nostalgia.



La casa unui prieten :

Dar deodatã ajunge în sat

şi priveşte o casã bãtrânã.

Chiar când noaptea deplin s-a lãsat

e un om cu un vas la fântânã.



Cum se-opreşte-l întreabã blajin

dacã-l ştie cumva pe cutare.

Dar acela e-atât de strãin

şi mirat de a lui întrebare.



Şi din nou cãlãtorul pornea

pe-alte uliţi sã-ntrebe la case.

Şi târziu de tot, abia-abia,

prietenul sãu şi-l aflase.



Când la poartã prin beznã-a ajuns

tot luptând c-un gând de îndoialã,

omul bate şi-aşteaptã rãspuns

învingându-şi cruda obosealã.



Foamea, noaptea, pãreau cã l-au frânt

pe cãrarea îngustã şi lungã !

Iatã-l cum aşteaptã un cuvânt ...

un cuvânt pe inimã sã-l ungã.



"Da, e chiar prietenul meu bun !..."

O, ce mare le-a fost bucuria

întâlnirii pe-acel plai strãbun

înfrãţit cu doina şi câmpia !



Multe lucruri ... multe şi-au vorbit.

Dar la toate trebuia şi-o masã

aşteptatã c-un stomac lihnit.

Niciun strop de pâine nu-i în casã !...



Al treilea prieten :



Gazda-şi cere scuzele acum

şi lipseşte câteva minute.

Ea ajunge peste-o clipã-n drum

şi spre-o casã se îndreaptã iute.



Nu era o casã de strãini

ci de buni amici, se înţelege.

Pe deasupra mai erau vecini

şi-nvãţaţi de-aceeaşi Sfântã Lege.



Cum ajunge-n poarta cea de lemn

omul strigã pentru prima oarã.

Însã nimeni nu dã niciun semn,

niciun glas din camera de varã.



La un timp se-aude-un vag rãspuns :

"Cine strigã-n noapte-atât de tare :

Cã mã tulburi nu ţi-a fost de-ajuns ?"

Şi la geam stãpânul scund apare.



"Eu, vecine, am un singur gând ...

Mi-a venit din praful cel fierbinte

un prieten obosit, flãmând,

şi nu am ce-i pune înainte.



Dã-mi trei pâini ... un simplu împrumut !...

Mi-am lãsat în casã musafirul.

Nu am nicio clipã de pierdut

şi cuvântul meu sã-ţi fie girul !"



Dar stãpânul casei, somnoros,

sã coboare spuse cã nu poate

şi-i închise geamul furios.

Dar în poartã cine iar îi bate ?!...



Şi din nou fereastra s-a deschis.

"Dragul meu, te rog frumos, mã iartã ...

şi m-ascultã ... Poate-ţi stric un vis

când te chem şi te aştept la poartã.



Mã-mprumutã numai cu trei pâini.

Eu, sã ştii, nu cer doar pentru mine,

nici c-aş vrea sã le arunc la câini

dar, te rog, îmi trebuie, ştiu bine !..."



"Nu mã tulbura ! Mi-e somn acum !

Îmi trezeşti copiii şi soţia !

E târziu şi nu pot nicidecum

sã te-ajut, sã-ţi umplu farfuria !..."



"Dar prietene, nu mã cunoşti ?...

Dã chemãrii mele ascultare

ca şi-n vremea când aceleaşi oşti

le slujeam cu sârg şi devotare !"



Într-o clipã-n noaptea-aceea grea

paşi spre poartã, iatã, cum se-ndreaptã.

Este-un om ce ţine-n mâna sa

pâini pentru amicul ce le-aşteaptã.



Masa nocturnã :



Omul s-a întors, deşi târziu,

fericit şi bucuros pe vatrã

ca un fluviu într-un loc pustiu

care dã nãvalã dintr-o piatrã.



Şi un aer sfânt, ceresc, vioi

casa-ntreagã parcã i-o cuprinde.

Totu-i gata, râsul este-n toi,

masa dragostei se-ntinde ...







Epilog :



Într-o zi, Isus, spunea oricui

plin de har ceresc şi de putere :

"Cine-aşteaptã de la Tatãl lui

orice lucru bun pe care-l cere,



îl va şi primi ca un rãspuns

la stãruitoarea rugãciune !

Cine cautã, dar n-a ajuns

sã gãseascã lucrurile bune,



stãruind în cãutarea sa

niciodatã sã nu înceteze.

Chiar şi-atunci când lupta-i va fi grea

el speranţa-n suflet sã-şi pãstreze.



Cine cautã cu dor curat

Adevãrului sã-i dea de urmã,

dacã stãruie neîncetat,

negreşit îl va gãsi pe urmã.



Dacã Adevãrul este-nchis

cu o uşã ce-ar vrea sã desfide

bate, bate-n uşã mai decis

pânã uşa ţi se va deschide !



Cel ce bate cu credinţă doar

va gãsi mai multe decât cere.

Stãruinţa ta, prin rugi şi har,

are-n faţa Tatãlui putere !



Dacã voi cei rãi puteţi sã daţi

daruri bune la copii, cum oare

Tatãl, Cel pe care-L veneraţi,

nu va da El darurile Sale ?!...



Nu va da El, oare, Duhul Sfânt,

celui ce-L aşteaptã cu credinţă

şi tãmãduire c-un cuvânt

robului zdrobit de neputinţă ?!..."

*

Voi, creştini, ce sunteţi plini de somn

chiar când ziua, iatã, e spre-amiazã,

nu uitaţi, Isus e-al vostru Domn

şi, în Duhul, Domnul vã boteazã !



Stãruiţi în rugã tot mai plini

de-acel dor dupã neprihãnire,

dupã Duhul ce vã face crini

pentru-al nostru veşnic Rege-Mire !