Poezie Aduna-ti darurile-n Ceruri

Tu umbli si te zbati in noapte

Cu ganduri si nevoi desarte,

Sa faci avere pe pamant ,

Fara sa dai la cel flamand.



Fara sa vezi ca altu-i gol,

Tu te inbraci cu haine scumpe,

Fara sa vezi ca e-n namol,

Tu treci si-l lasi ,singur, sa lupte.



Fara sa simti suspinul celui,

Ce-ti sta in calea ta si-ti cere,

S-asculti povestea sa ,a carui,

Sfarsit cumplit i-a lui durere.



Si daca strangi avere-asa,

Cu ,,fara-n,, fata ....nu va sta,

Din mana ta va disparea ,

Tarziu va fi ,..sa o mai dai la cineva.



Cu usurinta poti sa pierzi

Tot ce in viata ai creat,

Si intr-o clipa poti sa vezi

Ce ai facut si ce-ai lasat.



Si poti sa strigi,sa negi,sa plangi,

Din nou poti totul ca sa strangi.

Degeaba strangi si in zadar aduni

Caci ai putea sa pieri chiar maini.



Aduna-ti darurile-n ceruri,

Cu tot ce ai tu pe pamant,

S-ajuti pe alti-n mii de feluri,

Caci maine ,poate ,nu mai sunt.



Caci va sosi odata ceasul ,

Cand o sa pleci din asta lume,

De nu-ti iubesti acum vrasmasul,

Vei plange-atunci,caci Domnul spune:



Toti viii vor dori sa moara,

Sa se ascunda sub pamant

De suferinta ce-i asteapta,

Neascultand al Sau cuvant.



Dar cei ce cred si au crezut,

Ca Domnul va veni sa-i ia ,

Vor fi salvati chiar de-au cazut,

Si chiar de-s morti ,vor invia.