Poezie CU CRISTOS ÎN DUMNEZEU

CU CRISTOS ÎN DUMNEZEU



Dintr-un cãtun, în zi de varã,

un bãtrânel pornea cântând

duminica spre Adunare

c-un cer de fericiri în gând.

Deşi era o cale lungã

înspre Betelul mult dorit

lui nu-i pãsa de obosealã

şi nici de pãrul sãu albit.



Iar drumul presãrat cu rouã

se-apropia de-un codru des

acolo unde imnuri sfinte

pe-al verii portativ se ţes.

Bãtrânul urcã vitejeşte

cu pasul sãu ca de haiduc.

Ajuns în codru se opreşte

şi se aşazã pe-un butuc.



Şi din dumbrava-mpodobitã

cu un decor diamantin

el gândul inimii şi-ndreaptã

spre cerul de iubire plin :

"Îţi mulţumesc, slãvite Doamne,

pentru aceste frumuseţi

prin care-ai dat atâta farmec

mult zbuciumatei noastre vieţi !



Tu-ai pus în florile de sânge

şi-n trilul de privighetori

acelaşi dor care ne-nalţă

cu mult mai sus de negrii nori."

Dar când fiorul adorãrii

întregul suflet i-a cuprins

bãtrânu-aude dintr-o tufã

un zgomot surd, aproape stins.



Nu-nţelegea ce se petrece.

Avea auzul tare greu.

Dar el şi-a zis : "Merg mai departe

cãci mare este Dumnezeu !"

Chiar când se ridica sã plece,

dupã copacii scorburoşi

se arãtarã dintr-odatã

doi oameni rãi de vicii roşi.



Erau tâlhari de drumul mare.

Doi hoţi de jafuri nesãtui

ce ziua se ascund prin peşteri

şi umblã nopţile hai-hui.

Şi cum ieşirã la luminã

s-au repezit ca nişte lei

înfometaţi asupra prãzii

cu tot ce-aveau mai rãu în ei :



"Bãtrâne, s-a sfârşit cu tine !,

i-au zis cu aroganţă-n grai,

ori ne dai banii toţi acuma,

ori viaţa ta pe loc ne-o dai !"

Deşi-ncolţit fãrã de veste

bãtrânul nu pãrea strãpuns.

El nu-şi pierduse de loc firea

când plin de calm dãdu rãspuns :



"Eu sunt sãrac în astã lume

şi banii nu sunt scopul meu.

Iar viaţa mea, sã ştiţi, e-ascunsã :

e cu Cristos în Dumnezeu !"

"Ce spui, prea cuvios pãrinte ?,

rânjirã sec cei doi tâlhari

c-un gest de superioritate

şi cu priviri de ochi murdari.



"V-am spus cã eu am o credinţă

în Dumnezeul cel Prea Sfânt,

Cel care cu a Lui putere

zidi şi ceruri şi pãmânt.

Da, El m-a ridicat din tinã

şi mi-a iertat pãcatul meu.

De-atuncea viaţa mea e-ascunsã

chiar cu Cristos în Dumnezeu !"



"Cristos !.. Mântuitorul lumii?...

Nu vrei sã mi-L arãţi de poţi ?"

vorbeşte plin de blasfemie

şi de cinism unul din hoţi.

"Cristos cel viu trãieşte-n mine.

De mã ucizi ca pe-un mişel

în fiecare strop de sânge

Îl vei gãsi numai pe El.



Da, viaţa mea Îi aparţine

şi vine chiar din Cer, de sus.

Iar pulsul ei din veşnicie

nu poate fi nicicând rãpus.

Ascultã cu înţelepciune,

prietene, cuvântul meu :

nu-mi poţi lua vreodatã viaţa

cãci este-ascunsã-n Dumnezeu !"



Strãpunşi în suflet şi în minte

de vorbele pline de Duh

tâlharii parcã-ncremenirã

cu ochii ţintã în vãzduh.

Un tremur îi paralizase

ca-nţepãtura unui spin

şi îngroziţi se adresarã

pe loc bãtrânului creştin :



"Şi dacã toate-aceste vorbe

sunt numai purul adevãr

(la faţă erau albi ca varul

smulgându-şi firele de pãr)

mai este-n faţa Judecãţii

şi pentru noi un strop de har

la Dumnezeu sã ne întoarcem

în cel din urmã ceas mãcar ?!..."



"Desigur, zise-atunci bãtrânul

cu vorba lui ca un alin,

acei care se pleacã-n lacrimi

la crucea Mielului divin,

primesc pe loc eliberare

crezând în Jertfa din Calvar

prin care Legea-i împlinitã

şi Tatãl ne dã viaţa-n dar !



Ca şi tâlharul de pe cruce

care-a murit lângã Isus

dar s-a cãit amar în urmã

şi-apoi cu Domnu-n cer s-a dus

primiţi şi voi chiar astãzi Viaţa

ce curge din cerescul Miel

şi veţi avea o hainã albã

sã staţi în ceruri lângã El !



O blândã razã de luminã

sclipea pe-obrazul celor doi :

"La Tine, Domn al vieţii noastre,

vrem sã venim de azi şi noi !

Cum am umblat în neştiinţă

slujind pãcatul cel murdar

cu-atât mai mult de azi nainte

Te vom sluji prin al Tãu har !"



C-o bucurie fãrã seamãn

bãtrânul exclamã atunci :

"Îţi mulţumesc, Tatã din ceruri,

cã-n harul noilor porunci

acestor suflete trudite

Tu Uşa larg lor le-ai deschis

sã-Ţi vadã nesfârşita slavã

ce Te-nconjoarã-n Paradis !



Îi spalã, Doamne, cu-al Tãu sânge

prin voia Ta, prin harul Tãu,

ca sã-şi pãstreze hotãrârea

la adãpost de orice rãu.

Tu ai purtat, iubit Isuse,

pãcatul nostru mult şi greu

ca toatã viaţa lor sã fie

ascunsã doar în Dumnezeu !"



Şi drumul cãtre Adunare

ei l-au parcurs acum în trei

purtând în inimi înnoite

al bucuriei sfânt temei.

Urcase soarele de-o şchioapã

şi codrul fremãta duios.

Ce fericit poţi fi în viaţă

de-L porţi în tine pe Cristos !