Poezie SUTA CEA PIERDUTĂ

SUTA CEA PIERDUTÃ



Luca 15.8-10



Într-o casã de la ţarã,

la o margine de crâng,

unde ciripind voioase

rândunele-n cor se strâng,

se apropia un praznic

coborât din cerul sfânt.

Şi-un parfum de primãvarã

se nãlţa pe-aripi de vânt.



Şi de-acolo o femeie

a pornit cu-atâta sârg

ca sã-şi cumpere uleiul

şi fãina de la târg.

Dar fãcându-şi socoteala

la toţi banii ce-i avea

observase gospodina

cã o sutã îi lipsea.



Tulburatã într-o clipã

de al pierderii greu chin

ea se strãduia sã-şi frângã

gândul cel de grijã plin :

"Cine-ar fi putut sã-mi fure

banul câştigat cu greu ?"

Dar o razã de speranţă

i-aminti de Dumnezeu.



"Ştiu, îşi zise ea în sine,

cum Cel Preaînalt mi-a zis

cã, de am în El credinţă,

îmi dã pâinea ca prin vis !"

Deci porni-se-n cãutare

casa-ntreagã rãscolind.

Ca nişte scântei în noapte

gânduri multe i se-aprind.



"Unde-or fi banii mei, oare ?"

Mãturând orice ungher

se gândeşte şi, deodatã,

ea priveşte cãtre Cer.

"O, Stãpâne-adevãrate,

banii Tãi i-am cheltuit.

Şi acum Îţi vãd pedeapsa

pentru rãul sãvârşit !..."



Şi pe faţa-i luminoasã

lacrimi grele s-au prelins.

Dar o clipã de uimire

bietul suflet i-a cuprins.

"Ochii mei nu pot sã creadã !

Cine sã-i fi-ascuns aici ?

N-a putut nimeni s-o facã

decât fiii mei cei mici.



Nici nu mã gândeam sã fie

în acest loc neumblat."

Şi o mare bucurie

sufletul i-a inundat.

"O, veniţi vecine-n grabã

sã vã spun la toate-acum

cã Pãrintele-ndurãrii

nu ne lasã nicidecum !



Am pierdut, prin neveghere,

astãzi o sutã de lei.

Scuturându-mi toatã casa

chiar acum am dat de ei.

Bucuraţi-vã cu mine

c-am aflat tot ce-am pierdut.

Mare-i biruinţa-n viaţă

când Îl ai pe Domnul scut !"



Se strânseserã acolo

o mulţime de femei,

şi vecine şi rudenii

ascultând povestea ei.

Şi-i împãrtãşirã toate

bucuria fãrã vad.

Soarele zâmbea pe boltã

printre crengile de brad.



*

Voi surorilor iubite

n-aţi pierdut, oare, nimic ?

Niciun har, nicio izbândã,

niciun lucru cât de mic ?

Dragostea pentru Mesia

arde-n fapte şi-n cuvânt ?

Nicio singurã scânteie

nu i-aţi risipit pe vânt ?



Cum vã este azi credinţa,

zelul ce-l aveaţi cândva ?

Şi nãdejdea-i rãbdãtoare

sau trãiţi şi fãrã ea ?

Vã-nãlţaţi în rugãciune

când cel rãu vã dã ocol ?

Cum este cântarea voastrã :

duh aprins sau sunet gol ?



Scuturaţi degrabã colbul

de pe vechile Scripturi.

Mãturaţi-vã şi casa

astupând orice spãrturi.

Şi-ntr-un colţ, uitat de alţii,

veti gãsi din nou comori

stând plecate-n rugãciune

ziua, noaptea sau în zori.



Cãutaţi în casa voastrã

pe cel drag, nemântuit,

ce cu multã nepãsare

vai !, de mult l-aţi pãrãsit !

Scoateţi-l azi la luminã

şi se vor porni cântãri

de eternã bucurie

pânã-n cele patru zãri !