Poezie DOI FII (1)

DOI FII



Trãia într-un cãtun odatã

un bãtrânel cu doi feciori

ce-avea o vie foarte mare

în care ostenea din zori.



Şi într-o zi-ndreptã spre unul

din fiii sãi dorinţa sa :

"Te du, azi, fiule la lucru

cât mai degrabã-n via mea !"



"Nu vreau !", rãspunse plin de sine

fiul dintâi tatãlui sãu.

Şi totuşi el s-a dus pe urmã

de vorba sa pãrându-i rãu.



Bãtrânul, plin de-amãrãciune,

şi celuilalt fiu i-a strigat :

"Te du mãcar tu azi în vie

cãci este-atâta de lucrat !"



Şi-al doilea fiu i-a zis : "Da, tatã !"

În schimb acesta nu s-a dus.

"Deci, care a fãcut mai bine ?",

a întrebat senin Isus.



Şi preoţii cei mai de seamã

I-au zis atunci : "Fiul dintâi !"

O, de-am lua şi noi cãinţa

în viaţa noastrã cãpãtâi !



Greşim mereu în multe feluri

faţã de Tatãl cel ceresc.

Dar cât de bine fac aceia

ce-n harul Lui se pocãiesc !