Poezie GLASUL HARULUI

GLASUL HARULUI



Tu, om vestit ca pelerin

chiar spaţiilor siderale,

n-auzi cum harul cel divin

te cheamã de pe-a lumii cale ?



Nu-i harul unui om de rând

din neagra lume de pãcate

ci-i glasul lui Isus cel blând

ce vrea sã-ţi deie libertate.



Deşi te crezi un Prometeu

care sfideazã pe oricine

cât timp nu-L ai pe Dumnezeu

eşti rob pãcatului din tine.



Tu zaci în lanţuri şi nu ştii

cã pentru tine s-a dat preţul

când Mielul sfânt din veşnicii

rãbda şi moartea şi dispreţul.



Tu n-ai aflat (şi nici n-ai vrut)

cã Domnul încã te iubeşte.

Nu-i refuza eternul scut

ce azi, prin har, ţi-l dãruieşte :



credinţa-n El, în jertfa Lui,

în vorba-I dulce şi duioasã.

Alt scut mai bun pe lume nu-i

sã-ţi facã viaţa mai frumoasã.



Oricât de negre ţi-ar fi fost

simţirea, gândul, pasul, traiul,

sub sânge afli adãpost :

prin El deschis, pe veci, ţi-e Raiul.



Desprinde-te de tot ce-i rãu

din vechea morţii cetãţuie

cãci pentru tot pãcatul tãu

a suferit Isus în cuie.



(Şi dacã totuşi omul vechi

e viu, deşi pãrea cã moare

tu pentru el sã n-ai urechi,

nici mâini, nici gurã, nici picioare.)



Credinţa-i darul fericit

ce-n biruinţă te conduce.

Da, omul vechi e rãstignit,

cu Domnul sfânt pe-aceeaşi cruce.



Tu dãruieşte-te mereu

în slujbele neprihãnirii

ca fiu iubit de Dumnezeu

purtând mireasma nemuririi.