Poezie Izvoare de har

Ca floarea ce-aşteaptă umil picătura de rouă,

Aştept cu ardoare, în sufletu-mi ars, ca să plouă,

Departe-ntrevăd printre neguri de noapte, Lumina

Şi văd raza caldă, ce-mbracă-n splendoare, grădina...



În roua ascunsă sub petale de crin ´miresmat,

Stă dorul arzând, lepădarea de tot ce-i păcat

Şi lacrima-mi caldă... ulei în al cerului sfeşnic,

Ea cade pe răni, în bătăi cadenţate de ornic.



Pe urme de cuie îmi pun buzele arse şi-n rugă,

Aştern la picioarele-Ţi sfinte trăirea-mi de slugă,

Dintr-un fiu rătăcit, pe cărări neştiute, pierdut,

Să mă faci iarăşi vrednic de slavă, să-mi dai un statut.



Azi Duhul cel Sfânt îmi pătrunde adânc în simţire,

Văd floarea şi roua, grădina şi marea-Ţi iubire,

Văd îngeri ce-aşteaptă să cânte a noastră-mpăcare,

Văd lacrima-Ţi sfântă ce spune-n căderea-i...Iertare!



E plină grădina de zumzet, de ton şi culoare,

Văd boabe de rouă, smaralde ce-nvăluie-o floare,

Izvoare de har coboară din înălţimea-albastră

Şi-mbracă-n splendoare lăstarul şi viaţa din glastră.



Ca floarea ce-aşteaptă umil picătura de rouă,

Aştept cu ardoare, în sufletu-mi ars, ca să plouă,

Privesc cu uimire, din ceruri Divinul coboară,

Să ude grădina şi floarea şi tot ce e gata să moară...



28/05/2011, Barcelona