Poezie CASA ZIDITĂ PE STÂNCĂ (1)

CASA ZIDITÃ PE STÂNCÃ



Cel ce-Mi zice : "Doamne, Doamne !"

dar e-o frunzã moartã-n drum

în cereasca-mpãrãţie

n-o sã intre nicidecum !



Mulţi Îmi vor striga odatã :

"Doamne, Doamne, nu ne ştii ?

Ţi-am vestit Cuvântu-n lume

şi suntem ai Tãi copii !



Noi am scos din oameni demoni.

Ucenici mulţi am fãcut !"

Dar pe loc le voi rãspunde :

"Eu nici nu v-am cunoscut !



Aţi lucrat fãrãdelegea

şi-aţi trãit al lumii dor.

Depãrtaţi-vã de Mine :

nu sunteţi al Meu popor !"



Cine-aude azi Cuvântul

şi-l trãieşte plin de zel

e un om cu judecatã.

Şi prea mulţi nu sunt ca el.



Casa şi-a zidit pe stâncã.

Ploaia rece a bãtut.

Au suflat şi vânturi negre.

dar cãsuţa n-a cãzut.



Cãci a fost ziditã bine

pe o stâncã de granit.

Unde îţi zideşti locaşul,

tu, ascultãtor iubit ?



Însã cine ştie totul

din Cuvântul ce v-am spus

fãr-a-l împlini cu fapta

casa pe nisip şi-a pus.



A cãzut o ploaie mare.

A bãtut puternic vânt.

Apa a cãrat nisipul.

Casa sub şuvoi s-a frânt.

*

Astfel Îşi rostea cuvântul

scumpul nostru-Nvãţãtor

plin de Duh şi de putere,

şi de har înãlţãtor.