Poezie FLOAREA ŞI ARACUL

FLOAREA ŞI ARACUL



Privind o floare pe-un arac

simţeam cum luptã în suspine ...

Ce-ar fi sã-i dãruiesc un leac

sã-i poatã fi puţin mai bine ?!...



Am vrut s-o mângâi c-un cuvânt

sã stea mai dreaptã în furtunã.

Dar vorbele-mi s-au dus pe vânt

cu norii negri împreunã.



Mustrat în pieptul meu eram

de floarea dulce şi suavã.

Şi-un glas mi-a spus ca un balsam :

"Nu-i fãrã luptã nici-o slavã !..."

*

Zãcea o floare pe-un arac

mai gingaşã şi mai maturã ...

Ah, suferinţele nu-mi plac !

Dar ele storc a vieţii zgurã.



Durerile ca-nsoţitori

ne fac mai vrednici pentru viaţã.

Pe cei ce-i sunt ascultãtori

Iubirea-i rabdã şi-i învaţã.



Iubirea-ţi dã puteri cu drag

şi Duhul Sfânt te însoţeşte

cu-al biruinţei Sale steag

sã poţi rãbda dumnezeieşte.



De când nãscutu-ne-am din nou

ca sã-ngrijim a vieţii floare,

precum se stinge un ecou

sã stingem orice-ngrijorare.



Şi soare-avem şi sãruri vii

şi ploaie pentru rodnicie,

în plînsete şi-n bucurii

o oazã viaţa sã ne fie.



Deci, cautã prin rugi un leac !

Durerile nu sunt puţine ...

dar noi avem un viu Arac

ce prin credinţã ne susţine.



Topind tristeţi cu-al firii sloi

când vântul iernii ne îngheaţă

Izvorul dragostei din noi

adapã, mângâie, dã viaţă.

*

Nu dispera în încercãri,

tu, floare-n vânturi rãstignitã !

Aşteaptã marile-ndurãri

ce te vor face fericitã.