Poezie O vreme-a nepăsării

Parcă se vede-o lume ce-n valuri se cufundă

Iar noi ce-am fost odată din valuri ridicaţi!

Noi ne vedem de treburi în lumea-ceasta moartă

De şi-i vedem pe unii că vor a fi salvaţi!



Ne preocupă viaţa şi tot ce ne oferă,

Muncim pe-acest pământ să adunăm mai mult

În timp ce-a lumii valuri pe mulţi îi adunară

Să-i ducă pân' la moarte de pe acest pământ!



Nu moartea cea din trup, ce trupul nimiceşte

Ci sufletul din om acela-i important,

Căci el trăieşte veşnic în cel ce se zmereşte

Şi-L caută pe Hristos pentru a fi salvat!



Dar noi doar de ruşine, nu ne deschidem gura,

Când trec pe lângă noi fiinţe rătăcite,

Noi nu le-arătăm drumul , cum ne-nvaţă Scriptura

Parcă nici nu ne pasă că fi-vor nimicite!



Vedem cum se cufundă tot mai adânc în val

Şi-apoi sub greutatea poverilor ce-apasă,

Coboară în adânc, neajungând la mal

Nu-i nimeni să le-arate din valuri cum să iasă!



Nu-i nimeni să-L prezinte pe Cel ce ia povoara

Pe Cel ce pân' la cruce s-a dus cu ani în urmă,

Ca eu şi tu o frate să pot primi iertarea

Căci cineva odată ne-a pus pe a Lui urmă!



Nu fiţi nepăsătorii de cei de lângă voi

Şi pentru ei Hristos, muri-ta pe Calvar

Aduceţi-i la Domnul să-mbrace haine noi

Şi-atuncea vor scăpa de lume şi de val,



Atuncea Domnul însuşi le va lua povoara

Şi se vor uşura scăpând uşor de val

Atunci în Domnul Iisus găsi-vor ei comoara

Fără poveri , putea-vor s-ajungă toţi la mal.

26.05.2011gl