Poezie Cu ochi greoi priveam spre ceruri

Cu ochi greoi priveam spre ceruri

Și-L căutam pe Dumnezeu

Dar sufletu-mi, așa printre suspinuri

Zicea că nu caut bine eu...



Cu ochii-n zbucium, prin văzduhuri

Am alergat parcă mereu,

Făr` a gândi vre-o clipă la adâncuri,

La adâncul sufletului meu...



Cu mintea plină toată de "de ce?"-uri

Contracaram parcă credința

Și respingeam astfel orice-adevăruri

Ce-mi răscoleau ades ființa...



Am renunțat apoi la-a mele gânduri,

Ambiții, zbateri, cunoștință...

M-am coborât în suflet și-n adâncuri

De înălțătoare conștiință...



Zdrobit, ucis și renăscut, prin pocăință

Au dispărut orice "de ce?"-uri...

Sunt copleșit de-a Domnului prezență

Și de-ale sufletului ceruri...



Îmi cântăresc de-acum mai bine timpul

Și-așa-s de fericit să știu

Că port și eu`n adânc de suflet Chipul

Lui Dumnezeu Cel veșnic viu.



Zaragoza 20/09/2012

de Ioan Hapca (Ionică)